Urmează să citiți un interviu care îmi este foarte drag. Generația mea a crescut umăr la umăr cu Ana-Maria Păunescu pe care o cunoșteam din aparițiile la televizor alături de tatăl său, poetul Adrian Păunescu. Cu timpul, a devenit discretă. Cu toate acestea, am continuat să știm despre talentul ei până în 2010 când Poetul a Plecat. Îmi amintesc că am privit-o pe Ana în ziua înmormântării, iar durerea care îi tăia picioarele și privirea ei în care se oglindea cerul m-au marcat. Pe cartea pe care mi-a semnat-o la cea mai recentă lansare, Ana mi-a scris „De la fetița care încă plânge”… Generația noastră a crescut, s-a îndepărtat de poezie, iar chipul Anei s-a schimbat. E femeie în toată firea acum, e mama Alexandrei… e Poetă. Și cerul din privire îi pare fără nori. Ana este deschisă, deșteaptă, spontană, sinceră și curajoasă. Și mă gândeam cum, simbolic, dacă îi apelez numărul din agenda telefonică ajung și la ea, și la Cer – Ana a preluat numărul de telefon al tatălui său. V-am spus deja… un interviu drag, cu multe simboluri, multă emoție dar și senin!