Articole cu tag-ul: finanțare, pos cce

Mai puţină birocraţie în atragerea de fonduri europene

Concret, aceștia nu mai sunt obligați să depună scrisori de confort în momentul solicitării finanţării.  Până acum, cererile de finanţare trebuiau să conţină aceste documente eliberate de instituţiile bancare. „Am renunţat să solicităm scrisori de confort potenţialilor beneficiari ai Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), aceasta fiind o măsura prin care simplificăm documentaţia cerută în ...

Sorin Simon

EximBank, la conferinta regionala de prezentare a POS CCE

Reprezentantii EximBank au punctat faptul ca astfel de evenimente pot contribui la cresterea ratei de absorbtie a fondurilor europene prin transmiterea unui pachet complet de informatii necesare pentru buna derulare a proiectelor cu fonduri europene. Pentru EximBank, implicarea mult mai activa pe segmentul sustinerii societatilor comerciale care implementeaza sau care intentioneaza sa deruleze proiecte cu ...

Fondurile UE pentru IMM s-au epuizat într-o oră jumate

Azi a fost deschisă prima linie de finanţare din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – POS CCE, cel mai atractiv program de fonduri europene pentru sectorul privat. Succesul a fost uriaş, „oferta” în valoare totală de 301 milioane lei, fiind suprasubscrisă de două ori în numai o oră şi jumătate de la deschiderea programului ...