Articole cu tag-ul: Libia, premiu Nobel, Vladimir Putin

Marian Manolache

Vladimir Putin va primi Premiul Confucius pentru Pace

Alături de Putin, printre preferaţii chinezilor s-au mai aflat cancelarul german Angela Merkel şi omul de ştiinţă chinez Yuan Longping.   Premierului rus îi va fi înmânat premiul în data de 9 decembrie, cu o zi înainte de decernarea Premiului Nobel pentru Pace la Oslo.   China a creat Premiul Confucius în 2010, încercând astfel ...

Sorin Simon

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat astăzi

Primul a fost nominalizat pentru analiza intermedierii financiare si monitorizării, iar ceilalţi doi pentru studiile privind dezvoltarea econometriei. Pe listă se mai află Anne Krueger, asociat la biroul Naţional de Cercetare Economică. Ea ar putea să primească premiul pentru identificarea şi analiza fenomenului “rent-seeking” şi implicaţiilor sale. Tot pentru “rent-seeking” apare pe listă şi Gordon ...

Sorin Simon

Premiul Nobel pentru Fizică, atribuit lui Saul Perlmutter, Brian Schmidt şi Adam Riess

Cei trei oameni de ştiinţă au primit premiul Nobel pentru „descoperirea faptului că Universul este în expansiune accelerată, prin observarea supernovelor îndepărtate”, conform comunicatului dat publicităţii de Comitetul Nobel. Saul Perlmutter va primi jumătate din premiul în valoare de aproximativ 1 milion de euro (10 milioane de coroane suedeze), în timp ce Brian P. Schmidt ...

Sorin Simon

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 15.03.2011

Adevărul: Controlul averilor şi vânătoarea de vrăjitoare. Experţii în taxe spun că legea privind impozitarea veniturilor nedeclarate va avea efecte doar pe termen mediu şi lung. Până atunci, Fiscul îi ia la puricat pe cei care deţin conturi în afară. ANAF pare hotărâtă să-i găsească şi să-i taxeze pe evazionişti. Doar că, pentru a-i dovedi, ...