Articole cu tag-ul: Armstrong, ciclism, procedura

Consiliul Ordinului Legiunii de onoare a deschis o procedură contra lui Armstrong

Ciclistul american, deposedat de cele 7 victorii ale sale în Turul Franţei (1999-2005) pe 22 octombrie anul trecut, a fost numit Cavaler al Legiunii de onoare printr-un decret din 30 mai 2005, nepublicat în Jurnalul oficial, întrucât era vorba de un străin care nu trăieşte în Franţa. Străinii, precizează aceeaşi sursă, nu sunt membri ai ...

Cum va fi ales noul Papă

Reuniunea conclavului are loc, de obicei, în Capela Sixtină, iar cardinalii care fac parte din colegiu sunt cazaţi într-o clădire din interiorul Vaticanului şi sunt total izolaţi de restul lumii pentru a se respecta cu stricteţe caracterul secret al procesului desemnării unui nou Papă. Ei nu vor avea voie să urmărească emisiunile televizate, să vorbească ...

Ce trebuie să faci dacă banca te execută silit

„Mai toate băncile au în contracte inserate clauze prin care ne-executarea de către împrumutat a obligaţiilor, fie că e vorba despre ne-achitarea unei rate sau de o altă obligaţie, de exemplu de a aduce o poliţă de asigurare pot declara scadent anticipat creditul. În acest caz, împrumutatul va datora toată suma la momentul respectiv. Executarea ...

Mihai Barsan

Deutsche Welle: Plagiatul, în variantă germană

Nu rămân chiar toţi plagiatorii în funcţii şi cu titluri academice obţinute prin furt şi fraudă neruşinată, nerevocate de forurile în drept s-o facă. Mai există în Europa ţări în care hoţia de cuvinte, de pagini, de idei, diplome şi titluri constituie un delict grav, ce se cere asumat şi ispăşit.   În Ungaria a ...

Mihai Barsan

Dragnea: Procedura adoptată de preşedinte pentru consultări este una corectă

„Procedura adoptată de preşedinte este o procedură corectă, care ne dă posibilitatea să putem vota guvernul chiar vineri, pe 21 decembrie. E şi practică. Deci sunt două chestiuni diferite: a aşteptat validarea alegerilor de către BEC, a recunoscut organizarea lor corectă, ceea ce foarte important, după care a convocat Parlamentul pentru data de 19 decembrie. ...

Mihai Barsan

Bulgaria foreaza in Marea Neagra, langa Turcia

Procedura trebuie mai intai discutata de Consiliul de Ministri si va fi apoi publicata in Monitorul Oficial, pentru dezbatere publica, scrie Novinite.   Regiunea Teres este cea mai recenta oferita pentru explorare investitorilor. Este vorba despre 3.500 de metri patrati, cu posibile depozite la o adancime de 5-6.000 de metri. Studiile au aratat ca exista ...

Ana Draghici

Proceduri simplificate la Registrul Comerţului

În cazul înregistrării unei societăţi cu un singur asociat se va plăti suma de 250 de lei, iar taxa pentru autorizarea persoanelor fizice va rămâne în cuantum de 90 de lei. În prezent, pentru înregistrarea unei persoane fizice sau juridice fiecare tip de serviciu se plăteşte separat.   Noul sistem prevede însumarea contravalorii serviciilor şi ...

Mihai Barsan

Instanţa a respins cererea Romexpo de suspendare provizorie a procedurii de insolvenţă

„Curtea de Apel Bucuresti, prin Decizia pronunţată în data de 11.06.2012, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti prin care s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei Romexpo. Decizia pronunţată de Curtea de Apel este irevocabilă”, se arată într-un comunicat al administratorului judiciar al Romexpo, firma ...

Mihai Barsan

Clienţii vor putea să-şi schimbe furnizorul de curent într-o procedură de maximum 3 săptămâni

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a susţinut, într-o conferinţă de presă la Guvern, că aceste măsuri vor conduce la intensificarea concurenţei între furnizorii de energie electrică, în favoarea clienţilor. „Din momentul în care proiectul va fi aprobat de Parlament, puteţi să vă schimbaţi furnizorul în maximum trei săptămâni şi furnizorii se vor gândi de 100 de ...