Articole cu tag-ul: banca, BRD, brd-sogelease, bunescu, deficit bugetar, finanțare, PIB, prima casa, produs intern brut, șomaj

Bunescu, BRD: Finanţarea deficitului bugetar de către bănci nu poate fi fără limite (VIDEO)

Pe segmentul activităţii bancare, potrivit directorului adjunct BRD, lucrurile încep să-şi revină, iar programul „Prima Casă” a contribuit la acest lucru prin îmbunătăţirea cererii. Acesta a mai precizat că, numărul mare de şomeri şi rata şomajului sunt îngrijoratoare pentru bănci întrucât există posibilitatea ca o parte din clienţii lor să nu-şi mai poată achita datoriile. ...

Economia Franţei a crescut în cu 0,3% în trimestrul III, al doilea avans consecutiv

În trimestrul II, Franţa înregistrase o creştere economică tot de 0,3% faţă de primele trei luni ale anului. „În trimestrul al treilea, economia a avut o tendinţă pozitivă, a crescut cu 0,3%, deci se reeditează nivelul din trimestrul al doilea. Acest fapt confirmă că economia a reluat într-adevăr calea spre redresare”, a declarat Lagarde, care ...

Economia Germaniei a crescut cu 0,7% în T3 faţă de T2 2009

Germania a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere economică de 0,7% faţă de trimestrul anterior, pe fondul majorării exporturilor şi producţiei industriale, potrivit datelor preliminare publicate, vineri, de Biroul federal de statistică (Destatis). Cea mai mare economie europeană a raportat creştere pentru al doilea trimestru consecutiv, însă uşor sub nivelul anticipat de economişti, de ...

Drăgoi: Ministerul de Finanţe are în continuare ca ţintă un deficit bugetar de 7,3% din PIB

„Încercăm să închidem anul pe un deficit de 7,3%, acesta este targetul nostru. În momentul acesta, ne concentrăm pe piaţa internă, în lei, dar şi în euro, însă avem şi alte posibilităţi în discuţie”, a afirmat Drăgoi. Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să menţină deficitul bugetar în limita a 7,3% din ...

INS: Economia românească s-a contractat cu 8,7% în T2 (VIDEO)

Astfel, în serie brută, cu date neajustate sezonier, PIB-ul a fost în trimestrul al doilea de 109,93 miliarde lei, în scădere – în termeni reali – cu 8,7% faţă de intervalul echivalent din 2008. Faţă de trimestrul anterior, PIB-ul a înregistrat în trimestrul II o scădere mai moderată, de 1,1%, uşor revizuită în jos faţă ...

Pensiile private: doar 0,18% din PIB în România

Dintre ţările OECD, Elveţia, Olanda şi Islanda au cele mai consistente economii pentru pensionare, activele fondurilor de pensii private depăşind valoarea Produsului Intern Brut al acestor ţări. În Australia, ponderea pensiilor private in PIB este de 92%, în Marea Britanie de 79%, iar în Finlanda, Statele Unite ale Americii şi Canada depășește 50%. Dintre statele ...