Articole cu tag-ul: fonduri UE, proiectul de lege

Ilan Geva

Guvernul vrea să redeschidă angajările pentru instituţiile care derulează programe finanţate de UE

Proiectul de lege privind angajarea de personal contractual pentru proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile va fi aprobat de Executiv până la sfârşitul lunii aprilie şi prezentat Parlamentului cu solicitarea de aprobare până cel târziu la finele lunii iunie. „Proiectul reglementează angajarea de personal suplimentar, în afara numărului maxim de posturi aprobat prin actul normativ ...

Proiectul de Lege privind pensiile, supus asumării, înăspreşte condiţiile de pensionare anticipată

Pensionarea anticipată nu poate depăşi 60 de luni (5 ani) faţă de vârsta standard de pensionare, iar în perioada de anticipare persoana nu poate cumula pensia anticipată cu un venit salarial. La împlinirea vârstei standard de pensionare, penalizarea se ridică, potrivit unei Note privind sistemul unitar de pensii publice din România. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, ...

Primarul Capitalei va câştiga mai mult decât un ministru, în proiectul de lege trimis sindicatelor

Profesorii şi medicii rămân cu aceiaşi coeficienţi de salarizare în grila proiectului Legii unitare de salarizare a personalului din sistemul bugetar şi în ultima formă a documetului, trimisă în 25 august de Ministerul Muncii sindicatelor, ca şi în varianta publicată în exclusivitate de NewsIn la finalul săptămânii trecute. Atfel, un profesor cu grad I, ciclul ...