Rareș Bogdan propune facilități pentru românii plecați în străinătate: ”Avem nevoie de experiența lor în țara asta”

Rareș Bogdan a afirmat că România nu mai are forţă de muncă. Potrivit lui, statul trebuie să ofere niște facilități celor care au plecat din ţară pentru ca aceştia să se întoarcă. Și totuși despre ce ar putea fi vorba? În primul rând PNL vrea să scutească de impozit pentru trei ani românii care vin … Read more

Mihai Tudose, atac la Rareş Bogdan: Unde aţi fost două săptămâni?

Europarlamentarul Mihai Tudose, şeful campaniei PSD pentru alegerile europarlamentare, îi dă replica pe Facebook, liberalului Rareş Bogdan, în contextul disputei pe tema reacţiei PNL faţă de protestele agricultorilor, spunând că eurodeputaţii PNL au votat pentru reducerea drastică şi obligatorie a folosirii pesticidelor, propunere care risca să arunce în aer agricultura şi securitatea alimentară din România … Read more

Rareş Bogdan, după ce a mers cu ceasul Rolex la piaţă: Eu sunt un om asumat

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat luni, la sediul partidului, despre faptul că a mers cu ceasul Rolex la piaţă, că el este un om asumat, de aceea îşi permite să poarte şi ceasuri de care vrea şi costume şi nu se duce în salopetă. ”Am ceasuri în declaraţia de avere de 200.000, am câştigat … Read more

Rareş Bogdan nu vrea liste comune cu PSD la alegerile din 2024: „Nu cred că este o soluție”

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan afirmă că nu vrea liste comune cu PSD la alegerile din 2024, el precizând că nu crede că listele comune reprezintă o soluţie pentru PNL. ”Eu spun extrem de clar: Prin noi înşine! Singura şansă a PNL este să meargă singur şi să conştientizeze forţa pe care o are”, a mai … Read more

Rareș Bogdan anunță dacă PNL iese sau nu de la guvernare

areş Bogdan, europarlamentar din partea PNL, spune că este exclus ca liberalii să iasă de la guvernare, nefiind nicio discuţie în acest sens în interiorul formaţiunii. Politicianul mai zice și că noile măsurile fiscale avute în vedere de către Executiv, prin ordonanţa de urgenţă, nu vor fi luate în forma în care a apărut documentul … Read more

Rareș Bogdan, mesaj cu subînțeles pentru Petre Daea: ”Eu nu am cerut demisii”

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a venit cu niște declarații interesante referitoare la situația fermierilor. Mai exact, într-un interviu acordat la Antena 3, acesta suspine că nu este de acord cu „placa că Bruxelles e de vină” că România nu a primit sumele europene pe care le-ar merita pentru fermierii români afectați de intrarea pe piață … Read more

Rareş Bogdan acuză OMV Petrom că sfidează statul român: „Trebuie să mergem pe firul istoriei recente”

Rareş Bogdan a precizat, luni seară, la Realitatea TV, că Regulamentul Comisiei Europene a fost adoptat în octombie 2022 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.

”Trebuie să mergem pe firul istoriei recente. Pe data de 5 octombrie, Comisia Europeană dă un regulament prin care este obligatoriu ca, la data de 1 ianuarie 2023, cele 26 de state europene pot să impoziteze cu minim 35 la sută, cu maxim 95 la sută, toate companiile din energie, gaz, petrol şi la alegerea statului respectiv, sistemul bancar, respectiv sistemul de telefonie mobilă. Doar două state au ales să impoziteze compania de telefonie mobilă şi din zona de  banking, Cehia şi Ungaria. Restul  statelor membre au ales să impoziteze strict zona de energie care a avut profituri foarte mari în acest an. Mimimum 35 la sută, 14 state au ales această modalitate, dar alte state au ales 95-85-75 la sută. România merge pe o zonă mediană şi alege un procent care nu este nici cel mai mic, nu este nici cel mai mare dintre acestea. A venit în plus ca, în cazul în care companiile care sunt impozitate investesc o parte din profit, li se returnează o parte din taxa respectivă, adică 75 la sută din taxă. E o problemă pe care încercăm de vreo 3-4 săptămâni să o desluşim”, a declarat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul a subliniat că transcrierea prin codul CAEN este o chestiune falsă.

”Nu mai puţin de 5 state europene, Germania, Franţa, Slovacia, Olanda şi Belgia au ales să nu transpună prin codul CAEN, să meragă pe general. Ministerul Român al Finanţelor a spus că era obligatoriu ca în transcrierea Ordonanţei, să se adopte codul CAEN pe fiecare domeniu în parte. Deci chestiunea cu transcrierea prin codul CAEN al respectivului regulament este o chestiune falsă”, a subliniat Bogdan.

El este de părere că Ministerul Finanţelor trebuie să iasă cu explicaţii pe această temă.

”În următoarele zile, Ministerul Finanţelor, ministrul Finanţelor, secretarii de stat, sunt obligaţi să iasă cu lămuriri pentru români. Pentru că această Ordonanţă urma să afecteze 82 de companii, printre care şi OMV Petrol, şi Rompetrol, şi Romgaz, şi Likoil, şi Mol şi alte companii din domeniul energiei. Companiile mici plătesc această taxă, iar marea majoritate a companiilor mari, scapă de plata acestei taxe în speţă fiind cazul emblematic al OMV Petrom care a avut neobrăzarea să dea şi un comunicat sfidând opinia publică spunând că ei nu vor plăti această taxă în România, că o vor plăti în Austria şi că sumele din România nu le datorează deoarece nu se încadrează în plafonul de 75 la sută comercializare în domeniile prevăzute de ordonanţă. Aici intervine o problemă gravă care trebuie lămurită, deoarece OMV Petrom are o centrală de cogenerare de energie electrică din gaz, care se află la Brazi, care reprezintă undeva la 24 la sută din totalul activităţii companiei şi această centrală nu intră în respectiva ordonanţă din cauza netrecerii unor coduri CAEN. Aceste chestiuni trebuie lămurite pentru că, pe de-o parte, statul român pare foarte slab în faţa unei corporaţii, pe de altă parte, cetăţeanul român se simte complet nedreptăţit, deoarece un om care are un chioşc, o mică brutărie sau un magazin sătesc, dacă nu plăteşte taxă, automat Fiscul îi blochează conturile”, a mai spus Rareş Bogdan.

Parlamentarul european a criticat compania OMV Petrom, despre care a spus că îngreunează dezvoltarea României din punct de vedere energetic.

”Aceste chestiuni trebuie lămurite pentru că altfel părem o ţară bananieră, fără cap şi fără coadă, unde statul nu contează şi autorităţile statului sunt sfidate de o companie care pur şi simplu refuză să se supună. Nu mai spun că aceeaşi companie refuză să facă investiţile de pe Neptun Deep şi practic ne îngreunează posibilitatea investiţiei şi a devenirii României ca jucător pe piaţa regională de furnizare de ggaz în următorii 3-4 ani, fără să mai ţinem cont că aceeaşi companie refuză să ecologizeze puţurile de petrol, vreo 650 de puţuri”, a precizat Rareş Bogdan.

De asemenea, potrivit lui Rareş Bogdan, luni va avea loc o discuţie la nivelul coaliţiei de guvernare pe această temă.

”Luni avem şedinţă de coaliţie şi vom deschide acest subiect. Mă interesează ca oricine e acolo să vină cu lămuriri, de ce statul român este incapabil să încaseze taxe şi impozite de la marile corporaţii, în schimb execută pe loc companiile mici sau persoanele private”, a adăugat Rareş Bogdan.

 

Rareş Bogdan, despre anunţul OMV privind taxa de solidaritate: „O chestiune foarte gravă”

”E un examen pentru România, pentru statul român, dacă se dovedeşte un stat slab sau un stat puternic. Corporaţiile de talia OMV sau alte corporaţii cu capital românesc sau străin caută formule, prin specialişti angajaţi, de a rezolva din punct de vedere fiscal venituriel. Obligaţia statului este de a avea oameni suficient de pregătiţi în aşa fel încât să pună o contrapondere la specialiştii angajaţi de corporaţii şi să oblige aceste corporaţii să plătească impozite în ţara în care produc veniturile”, a spus Rareş Bpgdan.

El a arătat că ”statul român a reuşit o performanţă care arată o incapacitate a sa, sau proasta sa capacitate de a avea grijă de veniturile publice”.

” În ordonanţa care a fost dată în luna decembrie, funcţionarii din ministerul Finanţelor şi din ministerul Energiei au reuşit performanţa între ghilimele să aplice Regulamentul European, care este obligatoriu şi care dacă nu ar fi fost aplicat, pe această suprataxă, ne-ar fi dus în infridgement, să dea o portiţă de scăpare unor companii, ceea ce mi se pare o chestiune foarte gravă, pentru că este făcută ori din prostie, sau din proastă pregătire”, a mai spus Rareş Bogdan, adăugând că din perspectiva sa ambele sunt la fel de grave.

Rareş Bogdan a mai afirmat că ”această Ordonanţă este una care se aplică în 26 de state europene”. ”România nu a făcut-o cu dedicaţie pentru OMV sau pentru Lukoil sau pentru Rompetrol, mai ales că de această Ordonanţă beneficiază şi Romgazul, o companie cu capital eminamente românesc”.

Europarlamentarul a mai afirmat că ”statul austriact, respectiv OMV Petrom nu poate să vină să spună că nu are 75% din activitatea din România în domeniul extracţiei petroliere, a vânzării de produse petroliere, respectiv gaz sau energie electrică, pentru că nu se ocupă de vânzarea cârţilor, nici de evenimente culturale şi nici de vânzarea gogoşilor”.

”Atâta timp cât OMV Petrom plăteşte între 150 şi 180 de milioane, în suprataxă, în Austria, care la rândul său a venit cu transpunerea acestui regulament european, OMV nu se poate sustrage plăţii taxelor decât dacă statul român, prin ANAF -Ministerul Finanţelor, nu va fi în stare să fie suficient de puternic pentru a demonstra celor de la OMV că sunt obligaţi să plătească”, a mai arătat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul PNL a afirmat că ”33 de ani, foarte multe corporaţii multinaţionale au considerat ţara noastră o zonă fără reguli”, în timp ce companiile româneşti, de forţă, au fost pur şi simplu de multe ori sub presiunea organelor de control.

 

Discuțiile pe Schengen. Rareș Bogdan: Cancelarul Nehammer a amintit că Austria a fost imperiu. M-a șocat

Europarlamentarul Rareș Bogdan a povestit la Digi24 cum s-a desfășurat întâlnirea cu cancelarul austriac Karl Nehammer pe tema aderării României la Spațiul Schengen. El a spus că liderul de la Viena a fost foarte tensionat în cursul întâlnirii și că a amintit de faptul că Austria a fost un imperiu. 0 seconds of 21 minutes, … Read more

Se înlocuiește COTA UNICĂ? Rareș Bogdan a dat toate detaliie: E pentru cel care muncește

Rareș Bogdan discută despre cota unică de. impozitare, dar și despre înlocuirea sa. Liberalul susține că niciun social-democrat nu a mers „oficial” în coaliţia de guvernare pentru a ridica problema înlocuirii acesteia cu altă metodă de impozitare. „Cota unică este pentru cel care munceşte, nu-i dau în cap celui care lucrează mai mult pentru a-l ajuta … Read more