Articole cu tag-ul: Dacia, Renault, vanzari dacia

Mircea Popa

Dacia înregistrează vânzări record la nivel mondial

Vânzările Dacia la nivel mondial au crescut cu 7,7% în 2015, la un nivel record de 550.920 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, de la 511.379 în urmă cu un an, potrivit datelor publicate luni de grupul francez Renault. Dacia a înregistrat o creştere de 7,8% a vânzărilor de autoturisme, de la 474.623 de unităţi ...

Mircea Popa

Francezii lansează SUV-ul de 3.500 de euro

La patru luni de de la primele informații apărute în presă, Renault lansează oficial Kwid pe piața din india, cu un preț care ia prin surprindere nu doar presa locală, ci și pe cea mondială. Mini SUV-ul francezilor va putea fi cumpărat pentru numai 256.968 de rupii, adică echivalentul a 3500 de euro. Este o ...

Mircea Popa

Dacia urcă Renault pe locul 4 în lume

Volkswagen, care în primul se­mes­tru a depăşit Toyota la nivel mondial de­venind grupul cu cele mai mari vân­zări de autovehicule, ocupă locul se­cund pe piaţa locală, cu aproape 11.200 de unităţi, jumătate faţă de cât au măr­ci­le Dacia, Renault şi Nissan ale Alianţei.   Toyota, care până în 2013 era cel mai mare producător la ...

Money.ro

Noi prototipuri Dacia Duster

Dacia Duster Pick-up era rezervată până acum doar celor de la Petrom, care au comandat peste 500 de exemplare din această variantă de caroserie pentru anul în curs. Iată că avem imagini care demonstrează că Dacia testează prototipuri pentru un Duster pick-up sub sigla Renault, dar şi o ambulanţă cu o dotare cel puţin ieşită ...

Renault scoate masina de 3.500 de euro

Potrivit publicaţiei menţionate, cele patru modele studiate de Renault sunt două berline, un SUV şi o maşină cu şapte locuri, însă unele din aceste proiecte au nevoie de aprobarea directorului general Carlos Ghosn. În prima fază comercializarea noilor modele va fi centrată pe pieţele emergente, în special India, unde un prim model, produs la uzina ...

Renault va produce maşini pentru Fiat

În prezent, utilitara Fiat este produsă în parteneriat cu constructorul francez PSA Peugeot Citroën la uzina de la Sevelnord în cadrul unui acord de parteneriat căruia grupul italian a decis să îi pună punct. La uzina Renault de la Sandouville vehiculul Fiat, care potrivit unor surse interne ar urma să fie viitoarea generaţie a modelului ...

Money.ro

Dispare un model Dacia

 Morgan Stanley estimează că Dacia are o marjă operaţională de 9%, similară cu cea a producătorilor de maşini de lux, iar continuarea producţiei unui model care înregistrează vânzări slabe ar pune în pericol profitabilitatea mărcii.   Dintre cele trei modele din segmentul minivan, doar Logan MCV a consemnat o creştere a vânzărilor, datorită versiunii îmbunătăţite ...

Renault are deja maşina care consumă un litru la sută

 Să lămurim, pentru început, geneza numelui EOLAB: e o combinaţie între Aeolous, zeul vânturilor în mitologia greacă, respectiv ”laborator”, deoarece acest concept Renault e pur şi simplu o vitrină de tehnologii inovatoare.   Trecând peste aspectul oarecum ciudat (mai ales raportat la noul curent de design Renault) şi peste soluţia asimetriei portierelor (una pe partea ...

Money.ro

Dacia de 5.000 euro, mai multe versiuni: de la mini, până la SUV

‘Sistemul de module ne va permite să avem caroserii diferite’, a explicat sursa internă. Această gamă de maşini ieftine vor fi fabricate mai întâi la uzina Renault de la Chennai, India, unde va fi comercializată începând de anul următor. Ulterior, maşina va fi produsă şi vândută şi în America de Sud şi ‘ar urma să ...

Money.ro

Cum va arăta programul „Prima maşină“

Preţul maxim al maşinilor noi ce vor fi acceptate spre achiziţie în noul program va fie de 45.000 de lei fără TVA, fie de 50.000 de lei fără TVA, potrivit surselor citate. Diferenţa de 5.000 de lei este una importantă în special pentru importatori, care în general comercializează maşini mai scumpe decât cele vândute de ...