Articole cu tag-ul: Adevarul, capital, ce scriu ziarele, Gandul, jurnalul, presa, presa-interna, revista presei, revista presei online, revista presei ro, Romania Libera, ziar, Ziarul Financiar

Revista presei interne 16.04.2010 – ANI, trecută în şomaj tehnic de Curtea Constituţională

După o decizie a Curţii Constituţionale, Agenţia Naţională de Integritate(ANI) a pierdut din atribuţii. Astfel, ANI nu va mai putea sesiza parchetul atunci când constată indicii privind săvârşirea unor infracţiuni şi nici nu se va mai putea adresa instanţei de judecată pentru a solicita confiscarea averilor dobândite în mod ilicit. Şapte dintre cei nouă judecători ...

Revista presei interne 12.04.2010 – Cel mai mare salariu din industria medicală: 24.000 de euro net pe lună

FMI: „Pacientul e încă slabit”, titrează România Liberă. Creşterea economică nu se va relua mai devreme de semestrul al II-lea. Relansarea PIB va avea loc în semestrul al doilea, când creşterea va fi de 1%, potrivit şefului misiunii de evaluare FMI, Jeffrey Franks, care compară economia României cu un pacient care a venit la spital ...

Revista presei interne 01.04.2010 – Drobul de Dorobanţi – 125 lei/kg, mielul de obor – 20 lei/kg

Adevărul scrie despre şpăgara de la Pensii cu geantă Louis Vuitton. Floarea Mariana Ianson, preşedinta comisiei de pensionare pe caz de boală, avea calificativul „excepţional“ pe fişa postului. Doctoriţa a fost trimisă în judecată, la începutul săptămânii, pentru luare de mită. Floarea Ianson a fost denunţată de şapte pensionari care susţin că şpaga era minimum ...

Revista presei interne 30.03.2010 – Marea bulă imobiliară din micul centru istoric

Marea bulă imobiliară din micul centru istoric, titrează România Liberă. Ameţiţi de succesul pe care îl au cafenelele, proprietarii din vecinătate visează să se îmbogăţească rapid, cerând chirii de 4-5 ori peste preţul pieţei. Cafenelele din centrul istoric aduc profituri anuale estimate la 10 milioane de euro. Patriciu are primul chirias in Cubic Center: firma ...

Revista presei interne 26.03.2010 – Blaga: Proiectul Finanţelor prin care erau concediaţi 17.000 de bugetari „nu mai e de actualitate“

Despre Cum să-ţi reduci factura de curent cu bani gratis scrie Capital.ro. Circa 170 de firme din România au investit, anul trecut, în proiecte de eficienţă energetică în urma cărora facturile s-au redus cu până la 70%. Cei interesaţi trebuie să ştie că pentru astfel de investiţii pot obţine finanţări nerambursabile. Banca Transilvania cere 120 ...

Revista presei interne 24.03.2010 – Cum se poate fenta taxa auto: numere de Bulgaria

Cum se poate fenta taxa auto: numere de Bulgaria, scrie Adevărul. Orice român care este descurajat de taxa de mediu îşi poate înmatricula maşina, cu 650 de euro, în Bulgaria. Înmatricularea unui autoturism la Ruse durează câteva ore, toate operaţiunile desfăşurându-se în aceeaşi curte. Un hectar de pe traseul autostrăzii Transilvania devine cea mai scumpă ...