Articole cu tag-ul: Anastase, Blaga, revocare

Mihai Barsan

USL va cere în plenul Senatului revocarea lui Blaga şi Anastase

Anterior, surse parlamentare au declarat că grupurile PSD şi PNL vor solicita, marţi, în plenul Senatului, revocarea din funcţie a preşedintelui acestei camere, Vasile Blaga.   „Astăzi, la plenul de la Senat de la 17.00 vom cere revocarea lui Blaga, pe considerentul că majoritatea trebuie să fie reprezentată în fruntea acestui for”, au declarat sursele ...

Mihai Barsan

ANI cere din nou revocarea din funcţie a deputaţilor Sergiu Andon şi Florin Pâslaru

Potrivit unui comunicat de presă al ANI, Agenţia a solicitat în repetate rânduri Camerei Deputaţilor, începând cu data de 28 decembrie 2011, aplicarea conform prevederilor legale a sancţiunilor disciplinare şi respectarea hotărârii judecătoreşti, ca urmare a rămânerii definitive şi irevocabile, în cazul lui Sergiu Andon, a sentinţei civile nr. 2930/13.04.2011, şi a rămânerii definitive, prin ...

ANI cere revocarea din funcţie a deputaţilor Sergiu Andon şi Florin Pâslaru

‘Agenţia Naţională de Integritate solicită Camerei Deputaţilor aplicarea cu celeritate a sancţiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcţie a lui Andon Sergiu şi al lui Pâslaru Florin Costin, deputaţi în Parlamentul României, ca urmare a rămânerii definitive şi irevocabile, în cazul lui Andon Sergiu, a sentinţei civile nr. 2930/13.04.2011, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic ...

Mihai Barsan

Blănculescu: Revocarea lui Blejnar este firească

Revocarea lui Sorin Blejnar din fruntea ANAF este firească, în condiţiile performanţei sub aşteptări a instituţiei, care nu a strâns în termenul de 60 de zile impus de premier un plus de 1,5% la bugetul de stat. Iată ce crede Ionel Blănculescu. „Erau măsuri previzibile (schimbările de la conducerea ANAF-n.r.), având în vedere amploarea fenomenului ...

Money.ro

Cinci acţionari ai BVB au cerut convocarea AGA pentru revocarea Consiliului de Administraţie

Cei cinci acţionari sunt BCR, Erste, ING, UniCredit CAIB şi Intercapital Invest, potrivit surselor citate de Mediafax.ro.   „Motivaţia este că în ultimii aproape doi ani, de când a fost ales actualul Consiliu de Administraţie, s-a schimbat acţionariatul BVB, iar noii acţionari vor să aibă reprezentanţi în Consiliu”, au afirmat sursele.

Money.ro

Acţionarii SIF Oltenia au schimbat vineri doi administratori

Astfel, pe locurile rămase vacante după revocarea celor doi administratori au fost numiţi Lucian Buşe, profesor la Universitatea din Craiova, şi Petre Ghibu, membru CA la două firme controlate de omul de afaceri Florin Pogonaru, ECDL România şi Nord Bucureşti. Buzatu a fost suspectat că ar fi favorizat prejudicierea unor firme din portofoliul SIF. Acţionarilor ...

Dan Nica a contestat în instanţă revocarea sa din Guvern

Acţiunea lui Nica a fost înregistrată luni. Decretul de revocare a ministrului Dan Nica şi decretul de desemnare ca interimar a lui Vasile Blaga în funcţia de vicepremier-ministru de Interne au fost publicate pe 1 octombrie în Monitorul Oficial nr 647. Ne aflăm în faţa unui fals grosolan Dan Nica Citeste mai mult pe Realitatea.NET.

MONEY.ro: sinteza săptămânii 28 septembrie – 02 octombrie 2009

Statele europene în care s-a legalizat prostituţia încasează anual din prostituţie între 57 de milioane de euro şi 2,3 miliarde de euro, după ultimele date disponibile. O analiză MONEY.ro arăta că statul român ar câştiga minim 200 de milioane de euro anual, dacă s-ar legaliza prostituţia şi dacă toate cele 40.000 de prostituate din România ...

Băsescu i-a cerut ministrului de Interne demisia, Dan Nica nu renunţă (video)

VEZI VIDEO Întîlnirea dintre şeful statului şi Dan Nica a durat în jur de 10 minute, potrivit ministrului de Interne. Traian Băsescu i-a sugerat social democratului să ia în calcul varianta de a demisiona pentru a pune capăt crizei care ameninţă să arunce în aer Coaliţia. Nica a declarat, la Realitatea TV, imediat după întâlnirea ...

Băsescu: Atunci când premierul nu mai doreşte un ministru, e clar că remanierea trebuie să aibă loc (video)

Propunerile lui Băsescu, pe care le-a avansat coaliţiei, sunt numirea unui independent sau a unui reprezentant al opoziţiei în fruntea MAI. Întrebat concret dacă a semnat decretul de revocare, preşedintele a răspuns negativ. Apoi ziariştii l-au întrebat când va semna decretul de revocare, iar şeful statului a răspuns că "nu le dă cu ceasul în ...