Articole cu tag-ul: laszlo tokes, revoluție, timisoara

Retragerea Ordinului „Steaua României” echivalează cu desconsiderarea trecutului revoluţionar al Timişoarei

„Înalta distincţie care mi-a fost acordată după douăzeci de ani a reprezentat recunoaşterea meritelor tuturor eroilor şi disidenţilor de la Timişoara. De vreme ce Timişoarei ‘i-a fost furată revoluţia’, Ordinul naţional ‘Steaua României’, ce mi-a fost conferit în anul 2009, i-a făcut dreptate într-o anumită măsură şi ‘oraşului-martir’. În cazul în care mi se va ...

Mihai Barsan

AFP: Hugo Chavez, un lider dedicat „revoluţiei bolivariene”

O strângere de mână şi două minute de conversaţie erau suficiente pentru a realiza că, atunci când pretindea că visează la o pensionare în care să stea întins într-un hamac, de unde să vegheze asupra unei mici turme de vaci, undeva la marginea râului Arauca, Hugo Chavez minţea.   Preşedintele Venezuelei era un politician activ ...

Iorga Vlad

Haşotti: Tokes, simbolul sulfuros al Revoluţiei din 1989

„Nu pun gaz pe foc, în schimb mi-aş fi dorit să am calităţile unui pompier de serviciu pentru a domoli flăcările aţâţate în contextul aşa-zisului război al steagului. Tokes Laszlo s-a amestecat cu voluptate în această ciorbă, sau dacă preferaţi, în acest gulaş de circumstanţă”, a spus liberalul. Potrivit lui Haşotti, europarlamentarul maghiar a ameninţat ...

Mihai Barsan

Petre Roman: Nicolaescu, un om care a riscat la Revoluţie şi a cărui creaţie ne va rămâne pentru eternitate

„L-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu atât înainte cât şi după Revoluţie şi m-am simţit foarte aproape de omul acesta. Ne rămân pentru eternitate, pot spune, creaţia sa, rolurile sale, măiestria sa regizorală, toată filmografia sa de dinainte şi de după Revoluţie. Îmi pare foarte rău de dispariţia lui, dar ne rămâne minunata lui creaţie”, a ...

O lumânare de doi metri a fost aprinsă la Universitate în memoria eroilor Revoluţiei

„A fost dorinţa mea să aprind o lumânare care să ardă toată noaptea. E o lumânare mică pentru acei oameni care şi-au pierdut viaţa la revoluţie”, a declarat Iulian Surugiu pentru AGERPRES.   După aprinderea lumânării a fost ţinută o slujbă de pomenire, de trei preoţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Secţia Asistenţă Religioasă. ...

Ana Draghici

MApN: Ceremonii organizate pentru comemorarea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Potrivit unui comunicat al MApN, manifestările din Bucureşti vor avea loc pe 20 decembrie la Troiţa de la Crematoriul „Cenuşa” şi la Biserica-monument a Martirilor Timişoarei (Popeşti – Leordeni).   Pe 21 decembrie, ceremonii vor fi organizate la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, la Troiţa de la Spitalul Colţea, în Piaţa Universităţii, la Sala Dalles şi în ...

Mihai Barsan

Euroforicii, cei mai periculoși prieteni ai noștri

Europa este ultima ideologie permisă. Mai precis: ea este transformată în așa ceva de unii dintre cei mai vehemenți propagandiști ai ei. Continentul nu merită asta. El trebuie apărat de cei mai aprigi adepți ai săi, pentru că, înainte de toate, Europa este o țesătură filigranată, cu o bătrânețe demnă și în același timp atât ...

Nafureanu Dana

Judecatorii sunt stapanii tarii

In multe situatii, s-a spus ca judecatorii au schimbat istoria Romaniei, ca au dat o turnura diferita cursului socio-politic din tara noastra.   Recent, judecatorii au fost blamati pentru diferite decizii, cum ar fi unele decizii care, chipurile, au schimbat soarta referendumului. Conducatorii tarii   Au aparut chiar comentarii care au spus ca Romania este ...