Articole cu tag-ul: sanctiuni economice

Ionut Lupescu

Reacţia Rusiei la prelungirea sancţiunilor

”Nu e nimic nou. În schimbul de sancţiuni există principiul reciprocităţii – aceasta este baza abordării noastre”, a afirmat Peskov, potrivit RIA Novosti. ”Noi nu am fost şi nu suntem iniţiatorii unor astfel de măsuri, dar în acest caz vom acţiona pornind de la principiul reciprocităţii”, a insistat Dmitri Peskov. În opinia sa, continuarea unei ...

Ionut Lupescu

UE prelungeşte cu şase luni sancţiunile economice împotriva Rusiei

Aceste sancţiuni, care vizează sectoare întregi ale economiei ruse, între care cel bancar, al apărării şi al petrolului, expiră la sfârşitul lunii iulie. Ele au fost prelungite ‘până când Rusia îşi va îndeplini obligaţiile asumate prin acordul (de încetare a focului) de la Minsk’, a precizat şeful diplomaţiei britanice, Philip Hammond.

Ionut Lupescu

O Rusie destabilizată nu este în interesul nimănui

„O Rusie destabilizată şi izolată nu este în interesul Uniunii Europene, nu este cu siguranţă în interesul poporului rus şi cred că nu este în interesul liderilor ruşi, dar ei sunt cei care trebuie să decidă“, a declarat şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini. Citeste mai mult: adev.ro/nnyuzy

Ionut Lupescu

Occidentul are în arsenalul său o ”bombă economică nucleară” pentru a face presiuni asupra Rusiei

”În arsenalul de arme economice pe care Occidentul le-ar putea folosi împotriva Rusiei există un mijloc pe care economiştii îl aseamănă cu lansarea unei bombe nucleare. Această armă este excluderea din sistemul SWIFT – reţeaua internaţională pentru schimb de informaţii între bănci şi instituţii financiare”, subliniază postul de televiziune, amintind că acest lucru a fost ...