Articole cu tag-ul: dosar, Elena Udrea, Ioana Băsescu, sentinta

Alice Drăghici

Elena Udrea şi Ioana Băsescu pot respira uşurate. Ce s-a întâmplat cu dosarul care le viza

Elena Udrea şi Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, ar putea afla în 2 martie sentinţa în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009.       Deși era anunțată ca sigură, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost AMÂNATĂ       Procurorii au cerut 12 ani de închisoare pentru Elena Udrea şi 15 ...

Relu Fenechiu, condamnat la închisoare

Relu Fenechiu a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Este prima condamnare a unui ministru în funcție. Relu Fenechiu a demisionat din funcția de ministru al Transporturilor. Victor Ponta preia interimatul la Transporturi. Premierul așteptă o ...

Iorga Vlad

Decizia în dosarul „Valiza” va fi dată pe 4 iunie

La termenul de luni, unul dintre avocaţi lui Becali le-a arătat celor cinci judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate. În acest context, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a replicat, în faţa instanţei, că varianta propusă de ...

Iorga Vlad

Premieră în România. O instanţă a decis că paginile de Facebook sunt spaţiu public

În speţă este vorba despre un mesaj postat pe pagina personală de fostul director de cabinet al prefectului de Mureş, Mircea Nicolae Munteanu, care, în timpul protestelor împotriva Guvernului Boc, a scris „Arbeit macht frei – asta să înţeleagă protestatarii”.    Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat şi l-a sancţionat, în februarie 2012, ...

Sentinţă în Dosarul „Pixelul albastru”

Traian Băsescu a anunţat pe 28 noiembrie 2009 că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu si firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, pentru „minciună şi trucarea unor filmări”, după publicarea unei secvenţe video în care preşedintele părea că loveşte un copil, peste faţă, la un miting electoral din 2004.   Filmul ...

Sentinţa în cazul Gheorghe Vlădan, amânată pentru a doua oară

La ultimul termen al procesului din 21 ianuarie, procurorii au cerut judecătorilor ca Gheorghe Vlădan să fie condamnat la închisoare pe viaţă, motivul fiind că acesta şi-ar fi premeditat fapta şi avea discernământ în momentul săvârşirii ei.   Tot atunci, Gheorghe Vlădan a declarat, în ultimul său cuvânt, că nu îşi poate explica cum s-au ...

Asasinul ziaristului Gongadze, condamnat la închisoare pe viaţă

‘Curtea a constatat necesitatea de a-l condamna pe Oleksii Pukaci la închisoare pe viaţă’, se arată în decizia citită în prezenţa presei de judecătorul Oleksandr Melnik.   Fondator al publicaţiei electronice Ukrainskaia Pravda, Gheorghi Gongadze, de 31 de ani, a dispărut la 16 septembrie 2000 din Kiev. Cadavrul său decapitat a fost descoperit la puţin ...

Sentinţa în cazul lui Gheorghe Vlădan, acuzat de masacrul din coaforul Perla, amânată

Instanţa Tribunalului Bucureşti a încheiat în 21 ianuarie discuţiile în dosarul lui Gheorghe Vlădan şi a anunţat atunci că va pronunţa o sentinţă în 28 ianuarie.   Luni, instanţa a amânat pronunţarea unei sentinţe în acest dosar pentru 5 februarie.   Procurorii au cerut, la ultimul termen de judecată, închisoare pe viaţă pentru Gheorghe Vlădan, ...

Floares Silvia

Directorii de la EM Petrila au primit pedepse mai mici în dosarul exploziilor de la Petrila

Tribunalul Gorj s-a pronunţat pentru a doua oară în dosarul exploziilor de la EM Petrila după ce prima sentinţă dată tot de Tribunalul gorjean a fost casată, fiind trimisă spre rejudecarea la aceeaşi instanţă de Curtea de Apel Craiova.  Conform sentinţei publicate vineri pe pagina de internet a instanţei, fostul director general al Exploatării Miniere ...