Articole cu tag-ul: bursă, derivate, DESIF5, SIBEX, SIF Moldova, SIF Oltenia

Derivatele de la Sibex au suferit corecţii însemnate, în ton cu evoluţia pieţelor externe

În şedinţa precedentă fuseseră încheiate 15.114 contracte la termen, în valoare de 20,9 milioane lei. Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5) au atras 6.592 contracte pe bursa sibiană, în timp ce pe derivatele pe acţiuni SIF Moldova (SIF2) au fost încheiate doar 33 de contracte. Derivatele DESIF5 cu scadenţa în decembrie s-au depreciat cu 0,035 ...

Câştigurile Prodplast Bucureşti s-au înjumătăţit în primele nouă luni, la 1,72 milioane lei

În intervalul ianuarie-septembrie 2008, Prodplast obţinuse un profit net de 3,7 milioane lei. Compania a atras venituri totale de 37,6 milioane lei (8,74 milioane euro), în intervalul ianuarie-septembrie al acestui an, cu o treime mai mici decât cele afişate în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 56,5 milioane lei. Totodată, cheltuielile societăţii s-au redus cu ...

Acţiunile care au crescut cel mai mult în sezonul raportărilor financiare

Cea mai mare creştere, de 16,7%, au avut-o acţiunile Băncii Transilvania, la polul opus aflându-se acţiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu o pierdere de 15,8%. Sezonul raportărilor financiare pe T3 a început în data de 27 octombrie, iar până la finele săptămânii trecute, aproape toate companiile listate pe piaţa principală a Bursei îşi anunţaseră ...

Câştigurile Antibiotice Iaşi s-au redus cu 7% în primele nouă luni

În primele nouă luni ale anului trecut, Antibiotice Iaşi afişase un câştig net de 16,93 milioane lei. Compania farmaceutică a atras venituri totale de 161,4 milioane lei (38,1 milioane euro), în perioada ianuarie-septembrie 2009, cu 3,7% mai mici decât cele din perioada echivalentă a anului trecut, de 167,68 milioane lei. În schimb, costurile societăţii au ...

Revista presei interne 13 Noiembrie 2009 – Starbucks închide prima cafenea din România

Starbucks închide prima cafenea din România, scrie ZF.Compania Marinopoulos Coffee Company, operatorul cafenelelor Starbucks pe piaţa locală, a decis să închidă unitatatea din Liberty Center, după doar un an de la inaugurarea sa în centrul comercial din sudul Bucureştiului. „Luând în considerare contextul economic actual şi evoluţia Starbucks pe piaţa din România”, a declarat Yannis ...

SIF Oltenia a obţinut un profit de 198 milioane lei în primele nouă luni, de peste două ori mai mare

În urma acestor exit-uri, societatea de investiţii şi-a majorat veniturile totale cu 128%, până la 251,8 milioane lei (59,53 milioane euro), faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut, de 110,33 milioane lei. SIF Oltenia rapostase în primele nouă luni din 2008 un rezultat net de 82,5 milioane lei. Totodată, cheltuielile societăţii de investiţii ...