Articole cu tag-ul: ARB, Asociatia romana a bancilor, credit, Radu Ghetea, scumpire, sistemul bancar, taxa de solidaritate

Money.ro

Gheţea: O taxă suplimentară aplicată sistemului bancar este neoportună şi va scumpi creditul

Afirmaţia a fost făcută de şeful ARB la dezbaterile din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor pe marginea iniţiativei legislative privind taxa de solidaritate aplicată instituţiilor financiare şi instituţiilor de credit.   Potrivit lui Gheţea, introducerea acestei taxe de solidaritate nu este oportună. Unul dintre argumentele aduse de preşedintele ARB în acest ...

Sorin Simon

Senatul respinge taxa pentru bănci

Potrivit propunerii legislative, aceste instituţii ar fi urmat să achite anual o taxă de solidaritate în cuantum de 2,5 la sută din valoarea profitului obţinut pentru anul precedent, taxă care s-ar fi făcut venit la bugetul asigurărilor sociale. În urma dezbaterilor, senatorii nu şi-au însuşit raportul favorabil, cu amendamente, propus plenului de Comisia pentru buget. ...

Sorin Simon

Guvernul nu susţine suprataxarea băncilor fără acordul UE

Mai mulţi senatori PDL propun ca instituţiile financiare şi instituţiile de credit să achite o taxă de solidaritate anuală de 2,5% din valoarea profitului pe anul precedent, care se va face venit la bugetul asigurărilor sociale, măsura urmând să fie aplicată pe o perioadă de trei ani. Argumentele senatorilor democrat-liberali se referă la faptul că, ...

Marian Manolache

Parlament vs bănci – cine va pierde această bătălie?

Senatorul Iulian Urban, cel care a initiat proiectul „taxei de solidaritate”, este constient ca acesta s-ar putea sa nu poata trece de vreunul din forumurile decizionale din Parlament, dar asta nu l-a oprit sa incerce taxarea creditorilor din Romania., scrie Ziare.com.   „Dupa ce ne-au jecmanit ani la randul cu tot felul de taxe, acum ...

UNPR: Guvernul susţine adoptarea proiectului de lege privind taxa de solidaritate asupra averilor

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, preşedintele executiv al UNPR, a susţinut în şedinţa Executivului de miercuri proiectul de lege al Uniunii Naţionale pentru Progresul României privind taxa de solidaritate, se arată în comunicat. Potrivit punctului de vedere emis în cadrul şedinţei, Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Anterior, proiectul de lege propus de UNPR a fost ...

Consilierul premierului: TVA-ul de 24% ar putea fi aplicat doar până la 31 decembrie 2010 (VIDEO)

„Această măsură este în concordanţă cu ce se întâmplă în mediul economic. Noi avem în vedere această măsură până la 31 decembrie 2010”, a declarat la     REALITATEA TV consilierul pe probleme economice al premierului, Dan Lazăr. Creşterea TVA-ului de la 19 la 24 la sută a fost inclusă în Ordonanţa de urgenţă privind modificarea ...

Se schimbă Codul fiscal: Intră taxa de solidaritate. Persoanele cu mai multe case vor achita 50-200% din impozit

Taxa de solidaritate va fi impusă proprietarilor de mai multe locuinţe printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal. Documentul, obţinut de MEDIAFAX, prevede că persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri cu destinaţie de locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, datorează în acest an o taxă de ...

Vezi aici principalele modificări aduse de noul Cod fiscal – 1 iunie 2010

Nu erau impozitate, acum au impozit de 16%: Veniturile din dobânzi, tichetele de masă şi salariile compensatorii Venituri din dobânzi la depozitele la vedere/conturile curente. Venituri din dobânzile din sistemul economisire creditare în domeniul locativ. Venituri sub forma dobânzilor bonificate la depozitele clienţilor constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ ...

Guvernul vrea să pună „taxa de solidaritate” pe pensiile speciale, de la 1 iunie

Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă aflat în lucru la Ministerul Muncii şi obţinut de NewsIn, „începând de la data de 1 iunie cuantumul pensiilor prevăzute de legi cu caracter special se modifică după cum urmează: la determinarea părţii din pensie, stabilită potrivit prevederilor Legii 19/2000 se utilizează valoarea punctului de pensie de 622,9 ...