Articole cu tag-ul: acțiuni, Astra Asigurări, bursă, BVB, Dan Adamescu, SCDM, suspendare, tranzacționare, Unirea, Unirea Shopping Center

Adamescu a cerut suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor Unirea şi Astra Asigurări

Omul de afaceri a justificat cererea întrucât deţine informaţii privilegiate legate de o procedură juridică recent iniţiată, care ar putea avea efecte negative asupra preţului acţiunilor, motivând însă că datele nu sunt complete, potrivit unor informări transmise ieri Bursei de cele două companii. Bursa de Valori a decis să oprească tranzacţiile cu cele două acţiuni.

Patru malluri din Bucureşti valorează peste 1 mld. euro. Vezi care este cel mai scump

Cel mai scump mall construit în România până în prezent, AFI Palace Cotroceni, a fost evaluat la sfârşitul lunii septembrie la 350 mil. euro de către firma de consultanţă DTZ Echinox, în condiţiile în care consultanţii apreciază că veniturile anuale din exploatarea proiectului vor ajunge la aproape 30 mil. euro după expirarea actualelor contracte, semnate ...

Unirea Shopping Center şi-a dublat profitul în T1, la 6,67 milioane lei

Veniturile totale au crescut cu 4,9%, de la 24,74 milioane lei la 25,95 milioane lei (6,3 milioane de euro), în timp ce cheltuielile firmei au scăzut cu 13,14%, de la 20,52 milioane lei la 17,83 mlioane lei (4,3 milioane de euro), reiese din rezultatele trimestriale ale firmei transmise, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Veniturile ...

Profil de manager: Dan Grigore Adamescu, omul în „silentio stampa” cu mişcări zgomotoase în business

Afacerist discret şi unul din cei mai bogaţi români, (locul 15 în Forbes 500 Miliardari, cu 300 mil. euro) Dan Grigore Adamescu a aplicat dintotdeauna tactica “silencio stampa”, însă mişcările sale în mediul de business autohton au produs mereu ecou. Antreprenorul, cunoscut pe piaţă mai ales ca proprietarul celui mai vizitat (cu aproximativ 40.000 de ...

Dan Adamescu ajunge prima voce în Flamingo

Societatea Midfair Management Services SRL este controlată de un offshore din Cipru, cu acelaşi nume, sediul firmei fiind însă în magazinul Unirea. Contactat de Business Standard, Dan Adamescu nu a dorit să facă niciun comentariu. În aceste condiţii, Dragoş Cincă, fondator al Flamingo în urmă cu 15 ani, devine acţionar secundar, după ce, în ultimii ...

Profitul Unirea Shopping Center (SCDM) a scăzut cu 15%, în primul semestru, la 8,6 milioane lei

În prima jumătate a anului precedent, Unirea Shopping Center afişase un profit net de 10 milioane lei. Afacerile companiei au crescut la 48,9 milioane lei (11,5 milioane euro), cu 8% peste cifra de afaceri înregistrată în perioada echivalentă a anului anterior, de 45,1 milioane lei. Potrivit ultimelor raportări, familia Adamescu deţine 74,16% din capitalul Unirea ...