Articole cu tag-ul: companii, elevi, Universitati

Cristina Popovici

Colaborarea dintre companii și universități este o prioritate. Noi reglementări trebuie impuse

Marin Preda, rectorul Universității din București, a prezentat un program dezvoltat de instituția pe care o conduce care se adresează elevilor.  „Noi am conștientizat că accesul tinerilor din mediul rural la educație este din ce în ce mai mult barat de discrepanțele, disparitățile economice. În Universitate lansăm în câteva săptămâni un program care se va ...

Money.ro

Peste jumatate dintre studenti vor sa-si inceapa o afacere

În acelaşi timp, 56% dintre tineri consideră oportun să devină antreprenori după acumularea de experienţă profesională, mai arată studiul, realizat de EY România în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti.   Studiul mai semnalează că 97% dintre tinerii respondenţi sunt dispuşi să muncească din greu pentru a obţine ceea ce îşi doresc, iar ...

Money.ro

Universităţile străine caută studenţi români

Andreas Krausz studiază turismul la o universitate din Amsterdam şi tocmai s-a întors din Caraibe, unde a particitat la un stagiu de pregătire de şase luni. Acum este la Bucureşti şi încearcă să-i convingă pe tinerii români să studieze turismul în Olanda, la una dintre cele mai mari universităţi de profil. Locul de muncă, spune ...

Perspective descurajante pe piaţa muncii

În 2007/2008, în România erau 1.029.855 de studenţi, din care mai mult de jumătate, mai precis 650.247, la universităţi de stat. Anul acesta, în facultăţi păşesc, la 1 octombrie, peste o jumătate de milion de aspiranţi la statutul de licenţiat.   Scăderea numărului de studenţi în ultimii ani are cauze multiple. Una dintre ele este ...

Taxele de şcolarizare au crescut

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) atrage atenţia asupra faptului că taxele pe care studenţii le plătesc cresc de la an la an şi cer Guvernului să mărească bugetul alocat educaţiei, se arată într-un comunicat transmis, luni, agenţiei Mediafax.   ANOSR a lansat un studiu în care prezintă valorile celor mai importante taxe ...

Mihai Barsan

Costoiu: Ministerul Educaţiei va finanţa cu prioritate universităţile ce vor reuşi să fie competitive

„Luni, marţi vor fi trimise către universităţi cifrele de şcolarizare, au fost alocate locuri universităţilor în funcţie de cifrele de şcolarizare, de numărul de studenţi acceptat anul trecut de către universităţi, adică câţi au înmatriculat şi veţi constata că există diferenţe şi la universităţile importante din România, nu sunt diferenţe foarte mari, dar există diferenţe ...

Ana Draghici

Universităţile din toată lumea vor fi clasificate într-o nouă listă „multidimensională”, în 5 domenii distincte

Noua listă va clasifica universităţile în funcţie de o gamă mai largă de factori de performanţă, vizând furnizarea unui ghid mai realist şi uşor de utilizat pentru ceea ce oferă acestea.   Noua clasificare „multidimensională” va califica universităţile în cinci domenii distincte: reputaţia pentru cercetare, calitatea predării şi a învăţării, orientarea internaţională, succesul transferului de ...

Mucenic Ioana

Universităţile, amendate cu 50.000 lei pentru nereguli în contractele de studii ale studenţilor

Controlul a vizat 118 universităţi, iar abaterile au fost constatate în legătură cu ‘informarea consumatorilor’ privitoare la tarife şi obiectul de activitate al universităţii pentru care aceasta este autorizată să funcţioneze.   Alte încălcări ale prevederilor legale s-au referit la ‘informarea precontractuală’ referitoare la serviciile universitare prestate, precum şi la ‘conţinutul contractului’ (drepturile şi obligaţiile ...

Mihai Barsan

Cât pierd universităţile din cauza bacalaureatului

„Universităţile de doi bani, care nu făceau nimic altceva decât să dea diplome pe bandă rulantă, sunt în trepidaţii. Au pierdut o sută de mii de studenţi. Calculând la 1.000 de euro per student, per an, revenim la o sumă fantastică, de aproximativ o sută de milioane de euro. (…) Dar n-aveţi nicio grijă. Nicio ...

Mihai Barsan

Andronescu: Proiectele din POSDRU au menţinut pe linia de plutire universităţile

Potrivit ministrului, aceste programe din POSDRU au contribuit la producţia ştiinţifică a universităţilor şi la calitate în învăţământul superior.   „Peste 7.000 de studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti au fost prezenţi în programele POSDRU de activităţi practice”, a mai spus ministrul.   Prezentă la conferinţa privind fondurile europene desfăşurată vineri la Universitatea Politehnica din ...