”IRI Travel anunţă o creştere a interesului românilor faţă de sărbătorile de iarnă. De asemenea, decembrie fiind luna ”cadourilor”, IRI a pregătit multe oferte speciale de Crăciun pentru sezonul estival 2024. Astfel, cererea pentru Revelion a crescut cu 15% faţă de anul precedent, respectiv cu 10% pentru perioada Crăciunului. Cele mai căutate destinaţii sunt staţiunile montane, balneare şi destinaţiile de turism rural din România, urmate de staţiunile de litoral şi de munte din Bulgaria şi de destinaţiile de schi din Italia, Austria şi Franţa”, anunţă compania.
Iată care este topul staţiunilor pentru fiecare ţară:
România:
Turism montan - Poiana Braşov, Sinaia, Azuga
Turism rural – Bran-Moieciu, Bucovina, Maramureş
Turism balnear – Călimăneşti-Căciulata, Băile Govora
Bulgaria:
Turism montan – Bansko, Borovets, Pamporovo
Litoral – Nisipurile de Aur
Austria: Ischgl, Solden, Kitzbuhel, Kaprun, Zell am See
Italia: Livigno, Val Gardena, Canazei, Alta Badia, Cortina d’Ampezzo, Madonna di Campiglio
Franţa: Val d’Isere, Tignes, Paradisski, Val Thorens, Courchevel, Meribell
IRI Travel derulează, pe tot parcursul lunii decembrie, o campanie de reduceri tip early booking, cu discount-uri de până la 35%. Aceste oferte sunt dedicate în special destinaţiei Bulgaria, atât pentru sezonul estival 2024, cât şi pentru actualul sezon de iarnă, în staţiunile montane. Ofertele includ hoteluri de 4 şi 5 stele de pe litoralul bulgăresc (Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Obzor, Nessebar) dar şi din staţiunile de schi (Bansko, Borovets, Pamporovo).
De asemenea, încă mai există oferte ”last minute” pentru revelion în Bulgaria. Astfel, pentru Nisipurile de Aur, la un hotel de 5 stele, preţurile pornesc de la 405 euro/persoană în cameră dublă superior, 3 nopţi cu demipeniune şi Cină Revelion; la hotel de 4 stele, de la 259 euro/persoană în cameră dublă/ 3 nopţi cu all inclusive şi cină de Revelion în lobby.
În Kranevo, la hotel de 5 stele, un pachet costă de la 543 euro/persoană în cameră dublă / 3 nopţi cu all inclusive şi cină de Revelion.
În Balcik, la un hotel de 3 stele, pachetul costă de la 193 euro/persoană în cameră dublă / 3 nopţi cu demipensiune şi cină de Revelion.
Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, spune că cererea românilor pentru sărbătorile de iarnă, dar şi pentru sezonul de iarnă în sine, s-a diversificat foarte mult.
” Ţinând cont că şi sezonul de iarnă precedent a fost unul bun, dar în acest an, zăpada a venit mai repede în toată Europa, cel puţin în zonele de munte, se explică o creştere de 15% a cererii”, precizează el.