Articole cu tag-ul: argint, lingouri, Odyssey, vas

Tone de argint din 1941, recuperate dintr-un vas scufundat

Cele 1574 de lingouri au fost găsite la bordul vasului SS Gairsoppa, la 4700 m adâncime în Atlanticul de Nord, la sud-vest de Irlanda, a anunţat într-un comunicat firma Odyssey, cu sediul în Tampa (Florida), specializată în recuperarea epavelor.   Odyssey nu a comunicat valoarea lingourilor, însă, potrivit cursului actual al argintului, aceasta ar fi ...

Cod portocaliu de ninsoare şi viscol pentru vestul Ungariei

Avertizarea de cod portocaliu de ninsoare şi viscol este valabilă până la miezul nopţii, potrivit comunicatului transmis de MAE.   De asemenea, sursa citată precizează că, potrivit informaţiilor Autorităţii rutiere ungare, în aceste judeţe există drumuri secundare sau porţiuni ale acestora închise.   Totodată, Autoritatea rutieră ungară informează că vântul viscoleşte zăpada şi pe tronsoane ...

Money.ro

Un vapor cu peste 170 de oameni la bord s-a scufundat în Volga

În total, pe vapor se aflau 144 de pasageri şi 33 de membri ai echipajului. 55 de persoane au fost salvate de o ambarcaţiune care trecea prin apropiere. Vasul de croazieră „Bulgaria” s-a scufundat la ora locală 13.58 (12.58, ora României), în apropierea satului Siukeievo din districtul Kansko-Ustinovski din Republica Tatarstan. Un elicopter şi două ...

Money.ro

Rebelii libieni au realizat primul export de ţiţei

Vasul, sub pavilion grec, poate transporta ţiţei în valoare de perste 100 de milioane de dolari.   De la începutul revoltelor împotriva colonelului Muammar Gaddafi, în urmă cu aproape două luni, exporturile de petrol din Libia au scăzut semnificativ, ceea ce a dus la scumpirea a acestui bun pe pieţele internaţionale.

MONEY EXPRESS: Visul de pânză al lui Sorin Drugan

Planul lui Sorin Drugan (cel mai experimentat instructor de marinari amatori din România, care practică iahtingul de croazieră din 1978) e să facă înconjurul lumii pe apă solitar, fără să oprească în porturi – lucru pe care nu l-a mai realizat nici un alt navigator român. Expediţia a fost pusă la punct în 2005, costurile ...