Sorin Simon

Italia, lovită din toate părţile: Cele mai mari companii din ţară au fost retrogradate

Enel, Eni, Finmeccanica, Intesa sanpaolo, moody-s, rating, retrogradare, UniCredit

Moody’s a revizuit în scădere ratingul companiilor Eni (petrol, -1, la A1), Enel (electricitate, -1, A3), Poste Italiane (curierat, -3, A2), Terna (transport de electricitate, -1, A3), Finmeccanica (tehnologie, -2, Baa2), precum şi ale principalelor două bănci private din ţară, UniCredit şi Intesa Sanpaolo (ambele -2, A2).

Aproape toate aceste note sunt însoţite de o perspectivă negativă, fapt ce implică posibilitatea ca, pe termen mediu, Moody’s să le reducă din nou. Asiguratorul Generali a rămas cu nota neschimbată (A1), dar perspectiva a fost revizuită la negativă.

Agenţia americană de rating Moody’s a anunţat marţi că retrogradează la A2 nota obligaţiunilor de stat italiene, faţă de Aa2 anterior, din cauza riscurilor pentru finanţarea datoriei pe termen lung şi a timidei creşteri economice a Italiei. O altă agenţie de rating, Standard and Poor’s, a redus nota Italiei (la A faţă de A+), la 19 septembrie, ca urmare a perspectivelor creşterii economice considerate prea palide.

Ultimele Articole