„Dumneavoastră credeţi că dacă băncile au arătat o cifră de 17% pentru credite neperformante asta este cifra reală? Eu pot să vă spun 25. Ei au chemat 20 de agenţi economici mari, au făcut un nou plan de reeşalonare pentru a-l duce la BNR şi să nu impună noi măsuri, de a crea noi provizioane care duc la micşorarea profitului. Eu trebuie să raportez la Viena şi la Atena că sunt profitabil. Eu, şi la datele astea, sunt destul de sceptic. Dacă astăzi evaluăm creditele neperformante şi formăm provizioane şi scădem din profit, vă garantez ca 5,6,7 bănci din România sunt falimentare”, a declarat la The Money Channel Constantin Tampiza, preşedintele Lukoil România.
Grupul rus Lukoil deţine în România rafinăria Petrotel de la Ploieşti, o reţea de 310 benzinării şi 10 depozite. Anul trecut, Lukoil România a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de dolari, în scădere cu 38% şi EBITDA de 50 de milioane de dolari. Pentriu 2010, oficialii companiei estimeză un volum al afacerilor asemănător cu cel de anul trecut.