“În primele două luni am lucrat în pierdere. Piaţa nu mi-a permis să duc preţurile mai sus.
Am ajuns chiar să vând unui agent economic mare la un preţ cu 10 dolari (pe tonă-n.red) mai mic decât preţul de ieşire din rafinărie, doar ca să-l păstrez. Dacă pierzi un consumator, îl recapeţi după 6-7 luni” a declarat Constantin Tampiza, directorul general al Lukoil România, pentru MONEY.RO.
Directorul celei de-a treia companii petroliere de pe piaţă spune că nu mai poate continua aşa. “Am făcut deja două majorări de preţuri şi poate vom face şi disponibilizări. Lucrăm deja la un program” a spus Tampiza. El a precizat că disponibilizările vor viza numai zona de distribuţie şi vor fi de maximum 5% din personalul existent.
Nu sunt singurele măsuri luate de compania petrolieră. “Eficientizăm pe unde putem. Am micşorat cu 10% costurile cu serivicile, am renegociat contractele, am făcut foarte multe licitaţii, ca să avem costuri cât mai mici” a mai spus Tampiza, care a precizat că reducerile de costuri au avut loc mai ales pe zonele de IT, transport şi logistică.
Grupul rus Lukoil deţine în România rafinăria Petrotel de la Ploieşti, o reţea de 310 benzinării şi 10 depozite. Anul trecut, Lukoil România a înregistrat o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de dolari, în scădere cu 38% şi EBITDA de 50 de milioane de dolari. Pentriu 2010, oficialii companiei estimeză un volum al afacerilor asemănător cu cel de anul trecut.