„Această decizie din comisia de fiscalitate din Senatul României, este o decizie suverană a statului român. FMI poate să ia notă de această decizie şi dacă ea va fi finalizată într-o lege aprobată de către camera decizională în acel moment vor avea loc discuţiile cu autorităţile pentru a vedea şi măsurile adiţionale care trebuie implementate pentru atingerea ţintelor de deficit asa cum au fost ele aprobate atat de C.E. cât şi de FMI„, a declarat la The Money Show Mihai Tănăsescu, reprezentant al Românii la FMI.
Comisia pentru buget a Senatului a adoptat, marţi, propunerea legislativă prin care impozitul pe venit se reduce de la 16% la 10%.
Conform unui comunicat al comisiei, Comisia pentru buget a adoptat, marţi, raport favorabil la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, prin care cota unică în cazul impozitului pe venit se reduce de la 16% la 10%.
Conform propunerii legislative, „cota de impozit este de 10% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din: activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii, pensii, activităţi agricole, premii, alte surse”.
Propunerea legislativă este semnată de un grup de senatori PDL, între care şi actualul ministru al Economiei, Ion Ariton.
Proiectul a fost depus la Senat în luna iunie.