„Ţinta de deficit trebuie atinsă prin reforma cheltuielilor publice. Sper să nu fie nevoie de introducerea sau majorarea unor taxe. Dacă ţinta nu poate fi atinsă prin reforma cheltuielilor publice ar putea să apară şi altfel de măsuri, dar nu vreau să mă gândesc la aşa ceva”, a declarat la The Money Channel reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
Eliberarea tranşelor FMI va trebui să treacă de boardul de la Washington. Tănăsescu este de părere că după ce misiunea de evaluare FMI se va finaliza, se vor trage concluziile privind elementele ce vor sta la baza execuţiei bugetare pentru 2010. Tot în această săptămână se va finaliza scrisoarea de intenţie şi se vor pune la punct şi ţintele stabilite cu instituţiile financiare internaţionale.
Raportul privind misiunea comună FMI, BM şi CE va fi finalizat, conform reprezentantului României la FMI, în primele săptămâni ale lunii februarie. Discuţiile cu boardul director FMI vor avea loc, cel mai probabil, la jumătatea lunii februarie, iar dacă totul va merge conform planurilor, tranşele FMI vor fi eliberate imediat, până la sfârşitul lui februarie.
În opinia lui Tănăsescu principala problemă o reprezintă implementarea şi execuţia bugetului pe 2010, astfel încât ţintele stabilite cu instituţiile financiare internaţionale să fie atinse.
Experţii FMI, Comisiei Europene şi cei ai Băncii Mondiale încep astăzi misiunea de evaluare a modului în care România şi-a respectat angajamentele asumate în cadrul acordului stand-by. Analiza va dura o săptămână, iar de concluzii va depinde acordarea tranşelor în valoare de 3,3 miliarde de euro.
Guvernul va putea folosi astfel peste două miliarde pentru a acoperi plata salariilor şi a pensiilor. Restul va junge în rezerva BNR, pentru a asigurara stabilitatea cursului de schimb. Experţii străini sunt aşteptaţi în această seară la Bucureşti, urmând să aibă întâlniri cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi ai Băncii Naţionale, în perioada 20-27 ianuarie.