Marian Manolache

Ţara care poate amortiza impactul unei eventuale crize globale

China, criza economica, criza globală, economie china, FMI

Directorul Departamentului Asia Pacific al Fondului Monetar Internaţional, Anoop Singh, a sugerat de asemenea că China şi alte economii care depind de exporturi au responsabilitatea de a reechilibra economia globală prin consolidarea surselor interne de creştere.

 

El a arătat că guvernul chinez „are puterea să reacţioneze”, dacă riscurile care ameninţă economia globală se vor materializa.

 

„Este important de observat: chiar şi reacţia Chinei ar putea amortiza şocul numai parţial. Nu ar putea amortiza integral şocul”, a spus Singh într-o conferinţă.

 

Singh a prezentat joi perspectiva economică a FMI pentru regiunea Asia-Pacific, avertizând că riscurile pe termen scurt care ameninţă economiile asiatice sunt în creştere. Potrivit Fondului, guvernele trebuie să fie pregătite să reacţioneze rapid.

 

„China ar fi mai afectată pe canalele comerciale decât pe cele financiare. Asta este clar, deoarece China depinde în mare măsură de cererea externă. A venit timpul ca atât China, cât şi alte ţări din Asia care se bazează pe exporturi, să ia măsuri pentru construirea unor motoare interne de creştere”, a afirmat oficialul FMI.

 

Raportul FMI subliniază de asemenea posibilitatea unor retrageri de capital din regiune, afirmând că investitorii străini din ţările occidentale ar putea ieşi de pe poziţiile construite pe pieţele asiatice din 2009, din cauza problemelor din „lumea dezvoltată”.