Ionut Lupescu

Tara in care 13 milioane de cartele SIM au fost atacate

atacuri cibernetice, cartele SIM, NSA, spionaj

„Toate cele 13,1 milioane de cartele SIM din Austria sunt afectate”, a declarat Peter Pilz, un purtătorul de cuvânt al verzilor, pentru ziarul gratuit Heute.

Spioni americani şi britanici au pătruns în reţeaua de computere internă a celui mai mare producător de cartele SIM din lume, compania cu sediul în Olanda Gemalto, furând cheile criptografice folosite pentru protejarea intimităţii comunicaţiilor telefonice în lume, potrivit site-ului american The Intercept.

Dezvăluirile au fost făcute de către fostul contractor american al NSA şi CIA Edward Snowden, un avertizor de integritate care a expus public amploarea spionajului american la nivel mondial.

Gemalto a anunţat că ia acuzaţiile „foarte serios”, dar că primele investigaţii au arătat că produsele sale sunt sigure.

The Intercept acuză că atacurile, comise de către Agenţia pentru Securitate Naţională din Statele Unite (NSA) şi Cartierul General pentru Comunicaţii al Guvernului britanic (GCHQ), au început în 2010. Niciuna dintre cele două agenţii nu au comentat în mod direct acuzaţiile.

Verzii îndeamnă la acţiune politică – în special împotriva Marii Britanii, în calitate de membră a Uniunii Europene (UE) – atât la nivel naţional cât şi european. Pilz a cerut ca acuzaţiile să fie investigate „în întregime” şi a îndemnat la deschiderea unor procese împotriva americanilor şi britanicilor.

Gemalto operează în 85 de ţări şi are peste 40 de instalaţii de fabricare.

Potrivit The Intercept, printre clienţii companiei cu sediul central în Olanda se află giganţii AT&T, T-Mobile, Verizon, Sprint şi „aproximativ 450 de furnizori de reţele wireless din lume”.

Ultimele Articole