Ionut Lupescu

Tara in care locuitorii prefera sa stea in somaj decat sa munceasca

ajutoare de somaj, asigurari sociale, Danemarca

Anul trecut s-au stabilit în Danemarca pentru a lucra 16.945 de imigranţi europeni, ceea ce reprezintă o creştere de 15% faţă de anul 2013 şi este aproape de recordul de 17.800 înregistrat în anul 2008.

Majoritatea noilor lucrători instalaţi în Danemarca provin din numai patru ţări est-europene, România ocupând poziţia a doua, cu 3.900 de imigranţi, precedată de Polonia (4.100) şi urmată de Lituania (1.800) şi Bulgaria (1.200).

„Înţeleg deplin că est-europenii vin să muncească în Danemarca, dar cred că aceste cifre ar fi mult mai mici dacă am arăta (danezilor) că merită să munceşti”, a declarat Hans Andersen, purtătorul de cuvânt al partidului de dreapta Venstre (în opoziţie). Această formaţiune consideră că se impune o diminuare a ajutoarelor sociale primite de şomerii danezi, pentru a-i determina astfel să-şi găsească un loc de muncă.

„Dacă angajatorii continuă să apeleze la cetăţeni europeni în condiţiile în care circa 130.000 de danezi sunt şomeri, atunci înseamnă că stimulentele pentru a munci sunt reduse”, a punctat politicianul citat.