Mihai Barsan

Tăriceanu: În acest moment nu există condiţiile pentru ca să pot lua în calcul intrarea în viitorul Cabinet

cabinet, condiții, moment, Tariceanu

„În ultimele zile au existat dezbateri publice cu privire la formarea viitorului cabinet USL, iar numele meu a fost vehiculat de unele suporturi media. După cum se ştie, la unele din aceste dezbateri a participat în mod direct şi preşedintele PNL. Faţă de toate acestea doresc să precizez că în acest moment nu există condiţiile pentru ca eu să pot lua în calcul intrarea mea în viitorul Cabinet. După cum se ştie, am acumulat de-a lungul timpului o experienţă însemnată iar acţiunile mele politice au urmărit întotdeauna consolidarea democraţiei româneşti şi a unei guvernări parlamentare după model european. De aceea, regret foarte mult faptul că în timpul campaniei electorale, dar chiar şi după 9 decembrie au existat diferite speculaţii, zvonuri şi chiar bârfe cu privire la intenţiile mele politice”, a precizat Tăriceanu într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

 

El a mai adăugat că încă înainte de alegeri a declarat „fără echivoc” că nu ia în calcul posibilitatea de a deveni prim ministru, chiar dacă ar exista o astfel de ofertă.

 

„De asemenea, am arătat în repetate rânduri că îl susţin pe domnul Victor Ponta pentru a ocupa funcţia de prim ministru al României şi am participat la evenimente ale campaniei electorale, în măsura în care am fost solicitat. Consider că orice acţiune din partea mea în afara liniei politice stabilite de PNL ar fi dezonorantă în raport cu activitatea mea politică de până acum din cadrul partidului şi cu acţiunile politice pe care le-am desfăşurat ca prim ministru în perioada 2004-2008. Sper că aceste acuze şi zvonuri nu provin din anturajul actualei conduceri a PNL care ar încerca astfel să dea o justificare deciziei anunţate în mod repetat de a nu mă nominaliza pentru nici o funcţie din viitorul Cabinet USL”, se mai arată în comunicat.

Ultimele Articole