„În mod normal, Congresul unui partid trebuie să stabilească nişte linii directoare politice. Nu a existat până în momentul de faţă nici un fel de dezbatere internă pe subiectele majore care ar trebui să fie cele de relaţie a partidului cu cetăţenii. Cu alte cuvinte, trebuie să abordăm o agendă politică ce se referă la agenda cetăţeanului şi căreia trebuie să-i dăm nişte răspunsuri. Până în momentul de faţă, nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie nu a avut loc, adică o dezbatere internă în partid prealabilă Congresului, care sigur, ar fi chemat să adopte o serie de documente politice” , afirmă Tăriceanu, citat de RFI.
Fostul premier liberal consideră că Statutul intern al PNL „necesită o modernizare şi o democratizare”.
„Am făcut şi amendamente în acest sens, cerând în mod explicit alegeri individuale pentru membrii structurilor de conducere, cât şi alegere internă pentru viitorul candidat al PNL-ului la prezidenţiale”, a spus Tăriceanu.
Întrebat care crede că e miza ultimelor evoluţii din PNL, fostul premier a răspuns:
„Miza pare să fie mai degrabă dorinţa unui control intern asupra tuturor deciziilor şi un comportament care pare să fie derivat din ideea că cine nu este cu noi e împotriva noastră şi ca atare trebuie îndepărtat, trebuie eliminat. Mi se pare nefiresc, mi se pare absurd până la urmă şi cu totul şi cu totul în afara modului în care s-a făcut politică în PNL. PNL este un partid de dezbateri libere, de confruntări de idei şi de proiecte. Întotdeauna m-am bucurat că nu există unanimităţi ca în partidele, poate, de sorginte comunistă. Iată că la PNL se doreşte acum, probabil, tot aşa, să existe nu majorităţi, ci unanimităţi şi lucrul acesta mi se pare regretabil!”.
Călin Popescu Tăriceanu crede că „foarte mulţi” dintre colegii săi „trăiesc o mare bucurie a victoriei la alegeri, ceea ce este absolut firesc”.
„Acest lucru însă duce câteodată la o stare de exaltare, care e combinată cu un fel de somnolenţă democratică, ce-i face pe mulţi să nu mai observe aceste derapaje democratice în interiorul partidului şi să accepte aşa, un mers în virtutea inerţiei, care va afecta până la urmă credibilitatea partidului, imaginea partidului şi a liderilor săi în ochii cetăţenilor”, afirmă fostul preşedinte al PNL.
El spune că PNL riscă să aibă de suferit în viitor: „Nu am decât un singur interes, ca acest partid, în care am militat de 22 de ani, şi care a fost de la bun început cel mai democratic partid, cel mai pro-european, pro-atlanticist, să rămână aşa cum a fost, adică un partid de avangardă, să rămână un partid modern şi un partid modern şi democratic în interior. Dacă partidul se va închide în interior, dacă partidul va aborda o conduită care n-are nimic de-a face cu valorile moderne, democratice şi liberale, atunci sigur că nu trebuie să ne mire că vom avea de suferit în viitor şi mi-ar părea extrem de rău pentru acest lucru”.
Tăriceanu face un apel către liderii PNL: „Îmi permit să fac un apel la actuala conducere să reflecteze serios în privinţa modificărilor pe care se pare că intenţionează să le facă şi care nu vor face Partidul Naţional Liberal mai atractiv, mai democratic, ci din contră”.