Această prevedere face parte dintr-o amplă Declaraţie elaborată la sfârşitul celei de-a XII-a reuniuni a miniştrilor de externe ai ţărilor din cadrul Organizaţiei Tratatului de Cooperare al Amazonului (OTCA).
Declaraţia semnalează că Observatorul Regional al Amazonului, pe care îl va crea OTCA, va deveni un ‘forum permanent’ care va funcţiona ca ‘un centru de referinţă de informare regională în materie de biodiversitate, resurse naturale şi sociodiversitate’.
În plus, ţările OTCA şi-au exprimat voinţa de a ‘continua să coopereze în materie de mediu, economie şi pe plan social’, a spus ministrul ecuadorian de externe, Ricardo Patino, care a evidenţiat angajamentul ţărilor respective de ‘a adânci, extinde şi întări procesul de cooperare regională’.
OTCA îşi propune, de asemenea, să ‘protejeze şi să salveze, în cadrul legislaţiei naţionale şi a Dreptului internaţional, cunoştinţele tradiţionale ale popoarelor indigene’.
‘Promovarea imaginii Amazoniei ca o destinaţie turistică la nivel mondial’ se numără printre obiectivele organizaţiei, ca şi combaterea bolilor endemice ale selvei.
OTCA va forma, de asemenea, un grup de lucru specializat pentru a dezvolta o ‘strategie comună privind mineritul ilegal în Amazonia’.
Organizaţia recunoaşte, totodată, ‘importantul rol’ al acţiunilor colective ale populaţiei indigene, ale altor comunităţi tribale şi ale comunităţilor locale în ceea ce priveşte conservarea, protecţia şi folosirea sustenabilă a biodiversităţii.
La reuniunea de la Coca, localitate situată în inima selvei, au participat şefi ai diplomaţiei şi reprezentanţi din Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Guyana, Peru, Surinam şi Venezuela.
Surinam va găzdui a XIII-a reuniune a miniştrilor de externe ai ţărilor OTCA, în 2014, iar Venezuela va fi gazda reuniunii ministeriale din 2015.