Preşedintele Traian Băsescu a declarat pentru FT că deşi România poate îndeplini criteriile fiscale pentru intrarea în zona euro va analiza cu atenţie dacă este potrivit să facă acest lucru.
„Este relativ uşor să îndeplinim obiectivele referitoare la deficitul bugetar şi inflaţie. Dar, la momentul respectiv, trebuie să vedem cât de competitivă este economia”, a spus Băsescu.
În afara României, majoritatea statelor din centrul şi estul Europei amână în linişte posibilele termene de aderare.
Polonia, care a abandonat termenul anterior, 2012, a împins aşteptările de la jumătatea deceniului spre sfârşitul acestuia.
Ministrul de Finanţe, Jacek Rostowski, a declarat în luna mai că Polonia ar putea adopta euro înainte de 2019.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că trecerea la moneda unică „este de neconceput” înainte de 2020.
„Când nu există o piaţă unică europeană în proporţie de 100%, când statele mai slabe din zona euro trebuie să le subvenţioneze pe cele bogate, şi când nu este clar ce se va întâmpla cu euro, nu este momentul potrivit să aderăm”, a declarat Petr Necas, premierul Cehiei.
Chiar şi Lituania şi Letonia, cele mai entuziaste faţă de adoptarea euro, au un ton mai precaut referitor la momentul când vor fi pregătite.
Rezultatul este că noul val de intrări în zona euro, aşteptat anterior până la jumătatea acestui deceniu, ar putea să aibă loc câţiva ani mai târziu.
Nicio ţară nu spune că nu va intra deloc în zona euro, chiar dacă preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a sugerat toamna trecută că guvernul ar trebui să negocieze opţiunea de a rămâne în afara uniunii monetare.
Toate cele 12 ţări care au aderat la Uniunea Europeană din 2004 sunt obligate prin lege să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplinească mai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil.
Trei dintre aceste state, Slovacia, Slovenia şi Estonia au trecut deja la euro.
Extinderea crizei datoriilor din Grecia în Irlanda şi Portugalia a subliniat în ultimul an dezavantajele apartenenţei la euro şi necesitatea unor reforme profunde în guvernanţa uniunii.
Ţările răsăritene au observat şi exemplul ţărilor care au rămas în afară.
Două dintre statele care au păstrat controlul asupra cursului de schimb, Polonia şi Cehia, au fost printre cele mai puţin afectate de criza financiară şi au ieşit cel mai repede.
Polonia a rămas competitivă în 2008-2009, când zlotul s-a devalorizat cu 20%. Letonia în schimb, a cărei monedă este cotată în raport cu euro, a trecut printr-o dureroasă devalorizare internă, prin reducerea salariilor şi preţurilor, aşa cum sunt nevoite să facă şi Grecia şi Irlanda.
Guvernatorul băncii centrale a Poloniei, Marek Belka, a afirmat luna trecută că experienţele ţărilor mai slabe din zona euro şi a statelor care şi-au legat monedele de euro, au redus meritele adoptării monedei unice, pentru Varşovia.
Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Cehiei, Mojmir Hampl, a arătat la o dezbatere organizată de Erste Bank că aderarea la euro nu a stimulat reformele şi a făcut posibil „să te împrumuţi ca un german prosper şi să cheltuieşti ca un grec risipitor”.
