Abdulfattah John Jandali şi Joanne Simpson se vor căsători şi vor avea mai mulţi copii. Nu aveau să-şi dea seama că Steve Jobs este băiatul lor pe care-l pierduseră prin adopţie în urmă cu 50 de ani decât de curând. În urmă cu doi ani, mai precis, scrie New York Post în articolul „Dad waits for Jobs to iPhone”, tatăl îi trimite câteva emailuri fiului miliardar CEO la Apple, dar nu primeşte nici un răspuns. Nu a vrut să-l sune şi nici acum nu vrea, pentru că, spune el, mândria lui siriană nu-i permite să facă acest lucru: „Poate să pară ciudat, dar tot nu sunt pregătit, oricare dintre noi am fi pe patul de moarte, să pun mâna pe telefon şi să-l sun. Steve va trebui să facă asta, mândria mea siriană nu vrea ca el să creadă în nici un caz că umblu după averea lui”.
Abdulfattah John Jandali, despre care cunoscuţii spun că este un workoholic, ce nu vrea să iasă la pensie cu nici un chip, este vicepreşedintele unui casino din Reno, Nevada. Recunoaşte că el nu-şi va suna niciodată fiul, dacă acesta nu o va face primul: „Trăiesc cu speranţa că, înainte de a fi prea târziu, mă va căuta, căci chiar şi dacă vom bea o singură dată o cafea împreună asta mă va face un om foarte fericit”. De foarte mulţi ani, Steve Jobs a tras o cortină groasă peste trecutul său, prigonind publicaţiile sau intervievatorii care nu recitau versiunea pe care le-o prezenta el despre trecutul său. La rândul său, când a devenit pentru prima dată tată, Steve Jobs a reacţionat bizar. Exact cum se temuseră prietenii lui, care-i ştiau adevărata poveste a vieţii. Mai întâi a refuzat să creadă că el este tatăl copilului pe care-l avea cu pictoriţa Chris Ann Brennan, acceptând să şi-l asume abia după ce Tribunalul l-a obligat să facă un test de sânge care să-i dovedească paternitatea. Citeste mai mult pe REALITATEA.NET