Tauscher despre o eventuală aderare a Moldovei la NATO: „Nu voi face speculaţii”

aderare, Marian Lupu, Moldova, NATO, PDM, Republica Moldova, RRA, Rusia, speculaţii, Statele Unite, Vladimir Voronin

„Nu voi face speculaţii despre cine şi unde să adere”, a răspuns Tauscher amuzată.

„Scutul antirachetă modificat este un sistem defensiv, care vizează ameninţările cu rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune provenind din Orientul Mijlociu. Aşa cum a spus şi preşedintele Băsescu şi cum am spus şi noi adesea, nu este un sistem îndreptat împotriva cuiva şi nici nu vizează să intimideze Rusia”, a declarat Tauscher, într-un interviu telefonic pentru NewsIn, comentând reacţiile contradictorii din R. Moldova faţă de amplasarea în România a elementelor scutului american antirachetă.

Chişinăul ar putea renunţa la statutul de neutralitate, după ce Bucureştiul a anunţat că va găzdui elemente ale scutului american antirachetă, a declarat ministrul apărării din Republica Moldova, Vitalie Marinuţa, într-un interviu acordat RRA, potrivit RADOR. În urma unei analize strategice detaliate, cu sprijinul NATO, va fi supusă atenţiei opiniei publice posibilitatea ca Republica Moldova să renunţe la statutul de ţară neutră, a spus oficialul moldovean. „Este necesar de studiat toate pericolele care sunt la adresa securităţii Republicii Moldova, structura politico-militară, strategică în regiune, şi nu numai, se schimbă”, a afirmat ministrul. Marinuţa este de părere că amplasarea elementelor scutului antirachetă în România reprezintă o problemă ce ţine de agenda marilor puteri, Statele Unite şi Rusia. Însă sistemul ar putea permite o mai bună securitate a Republicii Moldova, consideră el. „Consider că Moldova ar putea să aibă şi de câştigat de la aceasta”, a spus oficialul.

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, candidatul AIE la preşedinţie, a declarat săptămâna trecută că decizia de instalare a unor elemente ale scutului american antirachetă în România îngrijorează Republica Moldova.

La rândul său, liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, a averizat că această decizie a Bucureştiului ar putea transforma Chişinăul într-o linie de front.

Aflat în vizită la Moscova, liderul regimului separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, a declarat luni că Transnistria ar putea găzdui elemente sistemului rus de apărare antirachetă, dacă Moscova va cere acest lucru. Presa a relatat că Tiraspolul ar fi cerut Moscovei să instaleze în Transnistria un sistem de apărare ca răspuns la eventuala desfăşurare în România de elemente ale scutului american antirachetă. Smirnov a mai spus că decizia României de a găzdui elemente ale scutului antirachetă este „o problemă internă”, dar „nu va fi un factor stabilizator”.

În 2008, la o conferinţă organizată în marja summitului NATO găzduit de Bucureşti, Ellen Tauscher, pe atunci membră a Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii, şi-a exprimat susţinerea pentru o integrare a Republicii Moldova în NATO, subliniind că „este important ca ţările din regiune să avanseze”. Tauscher a spus că este „foarte important pentru România ca Republica Moldova să avanseze pe calea aceasta”.

„Ţările trebuie să evolueze în propriul lor ritm în relaţiile cu NATO, să ducă la bun sfârşit reformele necesare. Procesul nu trebuie grăbit, dar cred că pe viitor acest lucru se va întâmpla şi pentru Republica Moldova”, a subliniat Tauscher.

Ultimele Articole