Acţiunea s-a desfăşurat pe traseele dinspre/către aeroport, în zonele de debarcare şi de preluare a pasagerilor şi a urmărit depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.
Echipele de control au verificat activitatea taximetriştilor autorizaţi de Primăria Municipiului Bucureşti, respectiv de cea a Oraşului Otopeni, pentru diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor în regim taxi şi a funcţionării corecte a aparatelor de taxat.
Poliţiştii au aplicat 47 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 24 pentru încălcarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi23 pentru încălcarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
De asemenea, au reţinut 12 certificate de înmatriculare, pentru defecţiuni tehnice.
Inspectorii din cadrul Biroului Român de Metrologie Legală, pentru încălcarea prevederilor O.G. 20/1992 privind activitatea de metrologie, au aplicat o sancţiune contravenţională şi, ca măsură complementară, au reţinut aparatul de taxat.
La acţiune au participat, alături de poliţişti din cadrul Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Transporturi, specialişti din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, Registrului Auto Român şi Autorităţii Rutiere Române.