TB: ANRM trebuie să facă publice contractele de exploatare cu Petrom pentru platforma Mării Negre

ANRM, exploatare, Marea Neagra, Petrom, platforma

Potrivit comunicatului remis vineri de Societatea Academică Română, Tribunalul Bucureşti a admis, pe 9 noiembrie, acţiunea prin care solicita ca Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să facă publice date legate de contractele de explorare/exploatare în platforma continentală a Mării Negre, încheiate cu compania SNP Petrom (preluată de OMV). Până acum, ANRM refuza sistematic să prezinte date legate de aceste contracte privind resursele publice, potrivit comunicatului.

Acţiunea SAR împotriva ANRM a fost depusă la Tribunalul Bucureşti pe 23 septembrie şi s-a judecat pe 9 noiembrie.

Potrivit deciziei publicate pe portalul Tribunalului Bucureşti, ANRM este obligată să facă publice datele solicitate de SAR în termen de zece zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei, care poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

SAR precizează că acţiunea în instanţă împotriva ANRM face parte „dintr-un program mai mare de litigaţii strategice susţinut cu fonduri PHARE, destinat să creeze precedente în justiţie pe dosare mari şi sensibile de achiziţii sau concesiuni la care accesul publicului este limitat în mod abuziv”. De asemenea, SAR menţionează că mai are pe rolul instanţelor acţiuni asemănătoare deschise împotriva AVAS, pentru contractual de privatizare cu Ford, cu Metrorex – pentru contractual de spaţii publicitare în metrou, cu Eximbank – pentru contractul de achiziţie de servicii de publicitate şi promovare, cu Primaria Sectorului 1 – pentru contractul cu Romprest şi cu Primăria Constanţa, pentru opt contracte cu agenţii de presă şi publicitate, firme de pază şi securitate şi întreţinerea domeniului public.

Societatea Academică din România atrage atenţia că, prin aceste acţiuni nu vrea să aducă acuzaţii în legătură cu aceste contracte, însă doreşte ca ele să fie făcute publice pentru a creşte trasparenţa achiziţiilor publice.

În prezent, compania Petrom operează două perimetre offshore (Istria XVIII şi Neptun XIX), însumând o arie de 13.880 km2.

Petrom produce în prezent, pe platforma continentală, cinci zăcăminte comerciale: Lebăda Est, Lebăda Vest, Sinoe, Pescăruş şi Delta. Producţia actuală atinge aproape 32.000 boe/zi, ceea ce reprezintă aproximativ 18% din producţia Petrom din România.

În 14 septembrie 2009, Petrom anunţa că a început producţia din sondele offshore forate recent Delta 6 şi Lebăda Vest 4, potenţialul ambelor sonde fiind de peste 4.500 bep/zi până la sfârşitul lui 2009.

Ambele zăcăminte, Delta şi Lebăda Vest, sunt localizate în blocul Histria XVIII din Marea Neagră.

OMV deţine 51,01% din acţiunile Petrom. OMV activează în 13 ţări din Europa Centrală în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 17 ţări în şase regiuni de bază în domeniul de Explorare şi Producţie. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% aparţin acţionarilor minoritari.

Explorarea platformei continentale româneşti a Mării Negre a fost demarată încă din anul 1969, prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987.

Ultimele Articole