Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a spus cândva că instituţia pe care o conduce nu are decât un compas şi acela este stabilitatea preţurilor. Ceea ce se urmăreşte este menţinerea ratei inflaţiei la sub două procente în spaţiul euro. În momentul de faţă, rata inflaţiei se ridică la 3%. În vremuri normale, Banca Centrală Europeană ar trebui să ridice dobânda de referinţă pentru a frâna creşterea inflaţiei. Aceasta, însă, cum spuneam, în vremuri normale.
În aceste vremuri de criză însă, situaţia e alta. Observatorii politici se aşteaptă ca mâine BCE să reducă, în continuare, dobânda de referinţă, pentru a evita o recesiune în zona euro. Măsura îi îngrijorează mai cu seamă pe economiştii germani, scrie Deutsche Welle.
Şi aceasta nu e totul. BCE cumpără pe mai departe obligaţiuni ale ţărilor din spaţiul euro puternic îndatorate. În semn de protest faţă de această politică, germanul Jürgen Stark, economist-şef la Banca Centrală Europeană, şi-a anunţat demisia la finele anului.
El avertizează că de fiecare dată când o bancă centrală a finanţat masiv state aflate în criză, aceasta a avut consecinţe catastrofale. O consecinţă ar fi, în opinia sa, inflaţia. Ca Stark gândesc cei mai mulţi economişti germani, de pildă preşedintele Bundesbank, Jens Weidemann. Dar şi cancelara Angela Merkel.
Gustav Horn, şeful Institutului pentru Macroeconomie din Düseldorf, nu împărtăşeşte această teamă. „Pieţele sunt nesigure. Investitorii nu ştiu unde să-şi depună banii mai sigur. Şi atunci se vor îndreapta din nou spre Banca Centrală Europeană.”
Nici economistul american Robert Shiller nu se teme de inflaţie. Într-un interviu acordat cotidianului economic Handelsblatt, Shiller apreciază că „problema actuală nu e nici pe departe inflaţia”. Şi chair dacă ar constitui o problemă, ministrul de finanţe al SUA, Timothy Geithner, ar ignora-o, mai susţine Shiller. Pentru Geithner, prăbuşirea zonei euro ar avea consecinţe mult mai grave decât le-ar aduce cu sine creşterea inflaţiei.
Care e atunci cauza acestei „german orthodoxy”, cum califică săptămânalul britanic The Economist teama germanilor de inflaţie? Germanii se tem, pur şi simplu, să nu ajungă, pentru a treia oară deja într-o sută de ani, în siutaţia ca, peste noapte, să piardă ce-au agonisit.
Prima dată s-a întâmplat asta în timpul crizei economice mondiale din 1923. A doua oară, doar 25 de ani mai târziu, cu ocazia reformei monetare, după cel de-al Doilea Război Mondial. Pericolul pe care îl prezintă inflaţia e că, odată instaurată, se tot extinde, iar acest proces e greu de frânat.
