Teatrul Bulandra prezintă un spectacol în pavilionul României de la EXPO 2010

EXPO 2010, pavilionul României, spectacol, Teatrul Bulandra

Piesa de teatru-dans, pe tema „Un oraş mai bun, o viaţă mai bună”, a fost realizată special pentru participarea României la expoziţia mondială. Publicul are ocazia să vizioneze spectacolul în cursul după-amiezii, până pe 10 octombrie.

Spectacolul îşi propune să arate modul în care se realizează interacţiunea dintre oameni, mediul înconjurător şi spaţiul arhitectural. Reprezentaţia constă în 30 de minute de spectacol non-verbal şi reflecţii asupra contrastelor oraşului contemporan. Este o colaborare între regizorul Alexandru Darie, compozitorul Adrian Enescu, scenograful Octavian Neculai, scenariu Oana Turbatu, coregrafie Cosmin Manolescu, imagine şi montaj Iustin Românescu.

„Este o experienţă extraordinară să susţinem spectacole pe scena Pavilionului României la EXPO 2010. Cu Teatrul Bulandra am mai lucrat două spectacole cu actorii japonezi în Tokyo şi am avut reprezentaţii şi în Malaezia. Aş putea spune că m-am familiarizat cu publicul asiatic, însă nu am avut până acum experienţa publicului chinez. Sper să avem reacţii foarte bune”, a declarat regizorul Alexandru Darie.

Pentru a întregi programul cultural, în spaţiul expoziţional al Pavilionului are loc în aceeaşi perioadă expoziţia „Play Space”, realizată de arhitectul Adrian Neculai. Alături de studenţii Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, vizitatorii personalizează cuburile de lemn, iar apoi creează diferite forme geometrice, informează MAE.

„Am sperat că expoziţia va fi un succes, dar nu m-am aşteptat ca acest tip de interacţiune să funcţioneze atât de bine de la copii la oamenii mai în vârstă. Vizitatorii şi-au dat seama că sunt implicaţi personal în această expoziţie, iar acest lucru îi atrage”, a declarat arhitectul Adrian Neculai.

Până acum, publicul vizitator a lăsat numeroase mesaje pe cuburile de lemn din spaţiul expoziţional. Ei au posibilitatea ca după ce desenează şi adaugă piesa la o construcţie deja existentă, să păstreze un alt cub cu mesajul care îi reprezintă cel mai mult.