Mucenic Ioana

Telefonul Copilului: Cazurile de abuz sexual au crescut cu 43% faţă de 2011

creștere, telefonul copilului

Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat, în perioada ianuarie-octombrie, 122.808 de apeluri, 72,48 la sută fiind din partea copiilor, 15,56 la sută de la părinţi şi 11,96 la sută din partea altor persoane îngrijorate pentru siguranţa unor copii.

 

„Numărul beneficiarilor tuturor serviciilor oferite de Asociaţia Telefonul Copilului s-a dublat în acest an – 33.252, faţă de 16.612 înregistraţi anul trecut. (…) Numărul cazurilor de abuz sexual asupra copilului sesizate la 116 111 a înregistrat o creştere de 43,62 la sută (respectiv 135 de cazuri) faţă de anul 2011, când s-au înregistrat 94 de astfel de situaţii. Cu sprijinul asistenţilor sociali şi psihologilor organizaţiei au fost adoptate cele mai bune soluţii pentru stoparea abuzului şi înlăturarea efectelor negative produse de situaţia traumatizantă, iar cu sprijinul instituţiilor abilitate agresorii sunt condamnaţi pentru faptele săvârşite”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni agenţiei MEDIAFAX.

 

Asociaţia precizează că 3.635 dintre cazurile înregistrate au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate, precum şi consilierea şi monitorizarea continuă a specialiştilor de la Telefonul Copilului, 45 la sută dintre aceste cazuri fiind situaţii grave de abuz asupra copilului.

 

„Formele de abuz sesizate cel mai des au fost: 39,61 la sută molestare fizică, 28,03 la sută neglijare, 14,45 la sută abuz emoţional şi 9 la sută abuz sexual asupra minorilor, exploatare prin muncă, tentative de suicid în rândul copiilor, privare de libertate, trafic de minori”, se mai arată în comunicat.

 

Specialiştii Asociaţiei Telefonul Copilului au stabilit că 32,12 la sută dintre copii simţeau tristeţe la începutul convorbirii telefonice, 22,15 la sută frustrare şi depresie, 17,04 la sută singurătate, 14,72 la sută apăsare şi 13,97 la sută frică.

 

„Tristeţea şi singurătatea au fost identificate la copiii care au apelat 116 111 din nevoia de comunicare, în timp ce frustrarea, depresia şi frica s-au manifestat în principal la copiii care fie aveau dificultăţi de relaţionare în familie, fie erau victimele violenţei în familie sau în unităţile de învăţământ”, a precizat asociaţia.

 

Cererile de ajutor sunt tot mai complexe şi mai numeroase, iar Telefonul Copilului trebuie să-şi extindă atât infrastructura, cât şi echipa de specialişti pentru a putea prelua toate cererile de ajutor ale copiilor, potrivit sursei citate.

 

Asociaţia Telefonul Copilului lansează luni campania „Un apel pierdut, o copilărie pierdută”, în cadrul căreia se pot face donaţii de doi euro, până în 31 decembrie, la numărul de SMS 8848.

 

„Fiecare copil merită să fie ajutat şi avem nevoie de susţinerea dumneavoastră pentru a fi acolo, pentru ei, la linia 116 111 în fiecare zi. Un apel ratat poate însemna o copilărie distrusă. Vă invităm astfel să deveniţi şi de această dată aliaţii copiilor fără copilărie, printr-o donaţie de doi euro la numărul de SMS 8848!”, a declarat directorul executiv de la Telefonul Copilului, Cătălina Florea.

 

Programul de lucru al serviciului Telefonul Copilului a fost prelungit, din 1 martie 2011, până la miezul nopţii, decizia fiind luată pentru a putea prelua cât mai multe apeluri, având în vedere că, în 2010, peste 14.telefonul 200 de copii au cerut ajutor, numărul fiind atunci în creştere cu 122 la sută faţă de 2009.

 

Odată cu prelungirea programului de lucru a fost suplimentat şi numărul de specialişti, încă şapte asistenţi sociali şi psihologi alăturându-se echipei care preia telefoanele copiilor.

 

În cei 11 ani de funcţionare a Telefonului Copilului au fost înregistrate 1.826.838 de apeluri, 13.459.200 de minute de consiliere oferite şi 39.291 de cazuri în care a fost necesară şi intervenţia instituţiilor abilitate.