Spotul pe TV rămâne forma de publicitate care este ţinută minte cel mai bine de către consumatori, potrivit unui studiu Deloitte, citat de presa internaţională. Acesta a relevat că 64% dintre respondenţi consideră că TV-ul este una dintre cele trei forme de publicitate cu cel mai mare impact. A doua este reprezentată de ziare (30%), urmate de reviste, radio şi panouri stradale.