Lipsa de încredere în cadrul alianţei de guvernare de la Chişinău a atins cel mai ridicat nivel de până în prezent, în timp ce deputaţii se pregătesc pentru o nouă încercare de alegere a şefului statului, la 16 decembrie. „S-a intrat într-un carusel al lipsei de încredere, al jocurilor de culise şi al influenţelor externe, din care se poate ieşi cu greu”, susţine expertul în politică externă, Dan Dungaciu.
El a avertizat că aceste jocuri de culise sunt extrem de periculoase, deoarece se pot solda cu readucerea comuniştilor la putere.
„Criza politică interminabilă face din R.Moldova un animal în jurul căruia se încolăceşte un şarpe uriaş, care va începe să strângă pe măsură ce criza economică se va accentua în spaţiul european”, susţine expertul.
Neîncrederea din cadrul AIE s-a accentuat săptămâna trecută, când, pentru a se asigura că partenerii de alianţă nu vor recurge la manevre în ziua alegerilor, candidatul coaliţiei de guvernare, liderul Partidului Democrat Marian Lupu, a propus ca fiecare deputat să-şi arate buletinul de vot înainte de a-l depune în urnă.
„La 16 decembrie nu vom lăsa pur şi simplu mecanismele. Nu putem să recurgem la votul deschis, cu ridicare de mână în sală, deoarece Constituţia se referă la votul secret, deputaţii trecând prin cabine, însă vom solicita respectuos colegilor noştri, în momentul când vor ieşi din cabina de vot şi înainte de a arunca buletinul în urnă – să-l arate. Este opţiunea fiecăruia, însă fiecare opţiune demonstrează ceva. Este grăitoare”, a declarat Lupu.
Liderul PDM îi suspectează pe liberal-democraţi, cu care se află în relaţii tensionate, că ar putea trişa în ziua alegerilor prezidenţiale, pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate.
Din punct de vedere aritmetic, dacă cei trei foşti comunişti ar vota candidatul alianţei, preşedintele ar fi ales cu 62 de voturi. Analiştii politici consideră că, de data aceasta, Marian Lupu are şanse să fie ales în funcţia de şef al statului şi se bazează pe o declaraţie făcută anterior de acesta, conform căreia îşi va înainta candidatura la preşedinţie atunci când va fi sigur că alegerea sa este posibilă.