Termoelectrica a acumulat pierderi de 2,22 miliarde lei, de la înfiinţare şi până la 30 iunie

Drobeta Turnu Severin, lei, pierderi, RAAN, SE, Termoelectrica

„Valoarea pierderii cumulate, până la 30 iunie 2009, este de 2,22 miliarde lei. Aceste rezultate sunt cauzate de majorările şi penalităţile pentru datorii istorice la Bugetul Statului rămase în sarcina SC Termoelectrica SA, în urma restructurării din perioada 2000-2005”, spun reprezentanţii Termoelectrica.

Producătorul are în prezent circa 1.700 angajaţi.

Potrivit unei Hotărâri de Guvern publicate luni în Monitorul Oficial, Ministerul Economiei (ME) va disponibiliza în acest an 2.030 angajaţi din 13 societăţi aflate sub autoritatea sau în coordonarea ME. Cele mai multe disponibilizări se vor face la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), unde vor fi concediaţi 600 de angajaţi din cei 9.000, la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) – Drobeta Turnu Severin (306) şi la Termoelectrica (200). Toţi angajaţi care vor fi afectaţi de aceste concedieri colective vor beneficia de prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.

Termoelectrica este producătorul de stat de energie electrică şi termică prin arderea combustibililor fosili (cărbuni) şi hidrocarburi (gaze naturale şi păcură). Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei.

Compania are patru sucursale (Sucursala Electrocentrale (SE) Borzeşti, SE Brăila, SE Doiceşti şi SE Paroşeni) şi şapte filiale (Termoservurile Brăila, Borzeşti, Doiceşti, Paroşeni, Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Galaţi şi Electrocentrale Deva).

Ultimele Articole