Termoelectrica a negociat anterior pentru construirea termocentralei de la Doiceşti cu Electrabel, dar şi cu Mechel, care s-a retras de la negocieri în 2008.
De asemenea, Termoelectrica va construi o termocentrală la Brăila, împreună cu E.ON şi Enel. Compania de stat mai are în plan, împreună cu grupurile energetice CEZ Cehia şi Electrabel Belgia, o investiţie de aproape 800 milioane euro la Galaţi şi Borzeşti, pentru construcţia unor grupuri noi pe gaze de câte 400 MW.
Termoelectrica este producătorul de stat de energie electrică şi termică prin arderea combustibililor fosili (cărbuni) şi hidrocarburi (gaze naturale şi păcură). Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei.
Compania are patru sucursale (Sucursala Electrocentrale (SE) Borzeşti, SE Brăila, SE Doiceşti şi SE Paroşeni) şi şapte filiale (Termoservurile Brăila, Borzeşti, Doiceşti, Paroşeni, Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Galaţi şi Electrocentrale Deva).