Money.ro

Termoelectrica va concedia 300 de angajaţi din două sucursale

angajați, disponibilizari, Ministerul Economiei, restructurare, sucursale, Termoelectrica

De la sucursala Doiceşti vor fi disponibilizate 180 de persoane, iar de la sucursala Borzeşti vor fi conceţiaţi 120 de angajaţi, se arată într-un anunţ al Termoelectrica.

Termoelectrica are trei filiale (Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti şi Electrocentrale Galaţi), patru sucursale (Paroşeni, Doiceşti, Borzeşti şi Brăila) şi peste 12.000 de angajaţi.

Celelalte două sucursale, respectiv Paroşeni şi Bărila, vor fi transformate în filiale, obţinând astfel statut de societăţi comerciale.

În luna iunie Ministerul Economiei a anunţat că vrea să atragă investitori privaţi care, în parteneriat cu Termoelectrica, să înceapă în martie 2012 să construiască la centrala de la Doiceşti două grupuri noi de producţie a energiei, evaluate la 700 milioane de euro.

Programul de restructurare a Termoelectrica a fost asumat de Guvern în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Executivul s-a angajat să desfiinţeze în până în septembrie peste 7.000 de posturi din societăţile feroviare, companiile energetice şi Poşta Română şi că va reduce costurile de funcţionare ale acestora prin renegocierea contractelor aflate în derulare.

În total, în acest an Ministerul Economiei intenţionează să concedieze 1.480 de angajaţi din şase companii energetice pe care le controlează.

Ultimele Articole