Mihai Barsan

Teroare într-un fast food din Constanţa: Angajaţii, ameninţaţi cu un cuţit – VIDEO

agresor, amenințare, Constanța, fast-food-2

Imaginile şocante surprinse pe camerele de supraveghere au ajuns luni seara la poliţie.

 

Agresorul, un cetăţean sirian, fusese refuzat la angajare de patronul fast foodului, după o perioadă de probă.

 

Weekendul trecut, bărbatul i-a luat prin surprindere pe clienţi. Imaginile arată cum intră în forţă în local, smulge cuţitul lung de shaorma din mâna unui angajat, îl îmbrânceşte şi apoi îl atacă în mai multe rânduri cu pumnii şi palmele. Îi ameninţă cu arma albă şi pe clienţii înmărmuriţi. Unii dintre ei reuşesc să fugă din local. Individul nu se potoleşte şi distruge tot ce-i iese în cale: casa de marcat, tejgheaua şi scaunele. De spaimă, o angajată se prăbuşeşte, leşinată. Agresorul fuge apoi, mulţumit că s-a răzbunat.

 

 

Imaginile au fost văzute abia luni seară de patronul localului care este decis să ceară poliţiei pedepsirea individului.

 

 

„În 27 februarie, în urma unui material video apărut în mass-media, în care sunt difuzate imagini cu un bărbat care agresează un angajat al unei unităţi de alimentaţie publică din municipiul Constanţa şi provoacă mai multe distrugeri localului, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Constanţa s-au autosesizat şi au început o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor aspectelor în care s-a produs evenimentul, urmând să fie făcute cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale care se impun”, se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa.

Ultimele Articole