Cristina Popovici

Testul care iti spune dacă esti workaholic

Norvegia, workaholic

Nu există o definiţie universal sau unanim acceptată pentru a fi „workaholic”, iar „boala” nu se află în niciun manual de medicină, scrie CNN Money, care arată, însă, că există anumite semne identificate de terapeuţi, oameni de ştiinţă şi chiar de cei care suferă de acest fenomen.

 

Care sunt semnele după care îţi dai seama că eşti workaholic? Cei care se află în situaţia asta se sim obligaţi să muncească, sunt întotdeauna preocupaţi de muncă şi nu se pot relaxa în momentele în care nu muncesc.

 

Mai mult, scrie CNN Money, în cazul acestor persoane, obsesia pentru muncă are un efect distructiv asupra sănătăţii şi a relaţiilor pe care le au cu ceilalţi.

 

Oamenii nu pot munci foarte multe ore dacă nu sunt dependenţi de muncă”, spune Cecilie Andreassen, cercetător în ştiinţe psiho-sociale la Universitatea din Bergen, Norvegia. Cecilie Andreassen împreună cu o echipă de cercetători au realizat un test care poate determina dacă o pesoană este sau nu workaholic.

 

Testul poate fi făcut AICI.

 

Cea mai mare problemă în ceea ce-i priveşte pe obsedaţii de muncă este, în opinia medicilor, faptul că nu au timp să se odihnească şi să se refacă, fapt ce are ca efect final epuizarea.

 

Obsesia pentru muncă poate determina o serie de efecte în cascadă: consumul de băuturi nocive, lipsa de somn, consumul mare de cafea dimineaţa pentru a sta treaz, lipsa de exerciţii fizice, îngrăşarea, tensiune arterială mare, anxietate şi depresie.