„Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă” este un vechi proverb românesc ce sugerează că orice lucru obţinut de cineva în viaţă trebuie să vină cu un efort, scrie publicaţia economică.
Majoritatea românilor par să fi uitat acest proverb în timpul regimului comunist, care le oferea cetăţenilor o locuinţă şi un loc de muncă indiferent de eforturile lor. Acum le este greu să acceseze fondurile de la Uniunea Europeană, lucru care implică depunerea unui efort.
A doua cea mai săracă ţară din UE, România continuă să eşueze în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, fiind statul cu cea mai redusă rată de absorbţie din UE (7,4 procente). Românii au însă nevoie urgentă de aceste fonduri, pentru că, la cinci ani de la aderarea la UE, încă mai sunt sate fără electricitate sau apă curentă, iar infrastructura este departe de standardele europene, cu numai 300 de kilometri de autostrăzi şi zeci de drumuri stricate, construite în timpul regimului Ceauşescu.
Rata scăzută de absorbţie a fondurilor europene a devenit o problemă obsesivă pentru Guvernul de la Bucureşti, care a afirmat în mod repetat că banii de la UE reprezintă principala prioritate a ţării anul acesta.
Dar potrivit analiştilor, principalele motive pentru eşecul României de a absorbi fonduri UE sunt corupţia, lipsa de motivare şi informare, capacitatea administrativă neadecvată şi lacunele majore în înţelegerea modului de funcţionare a instituţiilor europene, notează The Economist.