Mihai Barsan

„THE HUMAN BODY”. Imagini din expoziţia de „cadavre” de la Muzeul Antipa

Antipa, expoziţie, imagini

Încă de la anunţarea organizării acestei expoziţii opinia publică a contestat moralitatea unui asemenea eveniment. Asociaţia Provita Media a compus o scrisoare, adresată academicianului Dumitru Murariu, directorul Muzeului Antipa din Bucureşti, prin intermediul căreia invocă lipsa de etică a organizatorilor acestei expoziţii.

 

Totodată, semnatarii scrisorii susţin că prin această expoziţie organizatorii au creat condiţii propice pentru obţinerea unor „afaceri profitabile”, făcând referire la tariful ridicat al tichetelor de intrare.

 

Preţul biletelor de acces la expoziţia „The Human Body” este cuprins între 32 de lei şi 60 de lei/persoană, respectiv 85 de lei şi 135 de lei/grup.

 

Asociaţia Provita Media susţine totodată că trupurile expuse au fost procurate în mod ilegal, aceştia citând diverse publicaţii internaţionale care au relatat, în 2008 – The New York Times, şi în 2010 – Daily Mail, despre provenienţa trupurilor umane reale din cadrul acestei expoziţii.

 

Conform celor două publicaţii corpurile umane ar fi de fapt ar unor prizonieri chinezi executaţi. Finalul scrisorii iniţiate de Asociaţia Provita Media este încheiată cu o solicitare prin care este cerută „blocarea acestui spectacol macabru şi degradant”.

 

Răspunsul organizatorilor acestei expoziţii nu a întârziat să apară. Astfel, Sabrina Sheehan, PR GForce Exhibitions, consideră „dezamăgitor” faptul că semnatarii scrisorii deschise nu au făcut investigaţii prealabile înainte de redactarea documentului, iar articolele publicate în presa internaţională cu privire la faptul că trupurile expuse ar fi aparţinut unor prizonieri din închisorile din China sunt un ecou al disidenţilor chinezi care au făcut această declaraţie, pe care „au repetat-o de mai multe ori în încercarea de a atrage atenţia asupra organizaţiilor lor prin asocierea cu acest eveniment cu faimă internaţională”.

 

Aceasta adaugă: „Specimenele au fost donate în mod legal, în conformitate cu legislaţia chineză. Prin proceduri guvernamentale, specimenele nerevendicate se folosesc în scop educaţional în expoziţiile publice şi în instituţii de învăţământ superior. Procedurile guvernamentale includ inclusiv anunţuri publicitare, timp de 90 de zile, în efortul de a identifica indivizii. După această perioadă, corpurile primesc o autorizare legală spre a fi transferate universităţilor medicale, în scop educaţional. Pentru a fi acceptate de universităţi, toate corpurile trebuie să fi murit din cauze naturale, fără să aibă vreo boală. Toate specimele prezentate în cadrul expoziţiei sunt tratate maximă grijă cu şi respect. În momentul în care nu vor mai fi folosite în scop educaţional, acestea vor fi incinerate”.

 

Expoziţia „The Human Body”, care include peste 200 de exponate – corpuri umane reale, care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra corpului omenesc -, va fi vernisată pe 22 martie, la Muzeul Antipa din Bucureşti şi va fi deschisă publicului până pe 30 iunie, zilnic, de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 – 20.00.

 

Exponatele au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în oraşe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.

Ultimele Articole