Televiziunea „The Money Channel” va fi preluată de compania Media A&S administrată de domnii Dragoş Nedelcu şi Sorin Freciu, se arată într-un comunicat semnat de Sorin Enache, directorul general al Realitatea Media.
„The Money Channel” este prima si singura televiziune cu profil de business din România, fiind parte a Realitatea Media. Dragoş Nedelcu şi Sorin Freciu manageriază şi revista economică „Money Express”, aflată în parteneriat cu prestigioasa publicaţie „The Economist”.