Ocupând o clădire de la începutul secolului al 20-lea, care poartă semnătura arhitectului Nicolae Ghica-Budeşti, Muzeul Ţăranului Român adăposteşte mobilier, utilaje agricole, costume, crucifixe, tapiserii, textile şi câteva icoane foarte frumoase, scrie The New York Times.
În mod surprinzător, o mare parte din aparent primitivele echipamente tehnologice de la primul etaj al muzeului sunt în continuare funcţionale şi, alături de multe alte obiecte păstrate pe acelaşi nivel al muzeului, ilustrează stilul de viaţă al comunităţii rurale româneşti, se mai spune în materialul postat pe site-ul cotidianului.
Publicaţia aminteşte şi faptul că, în timpul perioadei comuniste, clădirea a găzduit Muzeul Partidului Comunist Român, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România.
Astfel, în drumul spre ieşirea din Muzeul Ţăranului Român vizitatorii nu trebuie să rateze expoziţia de la subsolul clădirii, consacrată acelor vremuri, unde „mirosul de naftalină vine să completeze atmosfera care aminteşte de colectivizarea din perioada comunistă, pusă în evidenţă şi prin prezenţa a numeroase busturi neatractive ale lui Lenin”. Intitulată „Ciuma”, expoziţia este „un memorial al durerii şi al rănilor pe care colectivizarea a produs-o în universul ţărănesc”. În mod ciudat, exponatul principal este un birou (de la care a fost exercitat controlul asupra tuturor în respectiva perioadă), „ornat” cu coji de nucă şi coji de ceapă.
Publicaţia The New York Times le mai dă un sfat vizitatorilor: să nu rateze magazinul de suveniruri de la Muzeul Ţăranului Român.
Muzeul Ţăranului Român a fost înfiinţat în anul 1906, în baza unui Decret Regal semnat de Regele Carol I, sub denumirea de Muzeul de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială, potrivit site-ului instituţiei. Mihail Vlădescu, ministrul Cultelor din acea vreme, l-a numit pe Alexandru Tzigara-Samurcaş director al acestui muzeu, care a funcţionat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neoromânească” a Muzeului de la Şosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureştenii.
Cel desemnat pentru întocmirea proiectului şi conducerea lucrărilor a fost arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe „un palat al artei pământene”, dispus sub forma incintelor de tip monastic.
După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, va fi finalizat, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.
Pe 15 februarie 1990, ministrul Culturii de atunci, Andrei Pleşu, face un nou act întemeietor, numindu-l pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înfiinţatului Muzeu al Ţăranului Român.
În anul 1996, muzeul a primit trofeul EMYA – European Museum of the Year Award.
Din mai 2010, Muzeul Ţăranului Român este condus de Virgil Niţulescu, preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM).
Recent, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), în subordinea căruia funcţionează Muzeul Ţăranului Român, a anunţat organizarea unei licitaţii pentru atribuirea contractului de execuţie de lucrări de consolidare si restaurare la corpurile C, C1, C2 ale clădirii muzeului.
Muzeul Ţăranului Român din Capitală urmează să fie supus unor lucrări de consolidare şi restaurare, ce vor dura doi ani şi vor necesita o finanţare estimată la 6.306.250 de euro, fără TVA, potrivit anunţului licitaţiei organizate pentru atribuirea contractului.
Restaurarea Muzeului Ţăranului Român face parte dintr-un program de restaurare a peste 20 de monumente istorice din ţară derulat de MCPN prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP) cu finanţare majoritară (aproximativ 80%) dintr-un împrumut contractat de Guvernul României în 2006 de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Restul finanţării, de circa 20% pentru fiecare obiectiv, trebuie asigurat din bugetul de stat.
