„Nomazii din România şi Bulgaria intenţionează să se deplaseze masiv în Marea Britanie imediat ce restricţiile vor fi ridicate. Peste un milion de romi deja s-au stabilit în tabere din Europa occidentală, inclusiv în Marea Britanie şi Irlanda. Dar şi mai mulţi ne vor invada în ianuarie 2014, când se vor deschide graniţele”, scrie The Sun.
Reporterii The Sun s-au deplasat la Cluj pentru a lua contact direct cu romii „izolaţi de autorităţi pentru că sunt consideraţi hoţi şi cerşetori”.
În apropiere de Cluj, mulţi oameni le-au spus reporterilor britanici că sunt forţaţi să trăiască în apropierea gropii de gunoi după ce au fost evacuaţi din locuinţe. Romii intervievaţi susţin că fostul primar le-a reproşat că strică imaginea oraşului şi i-a mutat cu forţa.
„Convinşi că sunt detestaţi în propria ţară – unde nu primesc indemnizaţii sociale – mulţi dintre romi vor să vină în Marea Britanie”, notează reporterii The Sun care au discutat cu romii din zona Pata Rât. Unul dintre romi, Sebastian H., 24 de ani, a declarat că cele mai multe rude pe care le are deja au scăpat de „condiţiile barbare” mutându-se în Marea Britanie. Românul a declarat că nimic nu îi va mai opri pe ceilalţi să plece începând din ianuarie 2014.
„Am locuit cinci ani în zona Walthamstow, în estul Londrei. Am venit în România pentru a-mi vedea soţia şi copilul de doi ani. Dar plec înapoi la Londra”, a spus Sebastian.
„Aş vrea să o iau şi pe soţia mea şi pe fiul meu care este bolnav, dar, în situaţia de faţă, nu avem acces la sistemul medical britanic. Dar, când sistemul se va schimba, vom avea acces la servicii medicale în Londra”, a continuat Sebastian, subliniind că plăteşte o chirie de 800 de lire pe lună la Londra, dar 600 de lire le primeşte ca indemnizaţie socială.
„Guvernul (român – n.red) nu ne vrea aici. Ne consideră pe toţi cerşetori şi hoţi. Dar suntem ţigani de bună-credinţă şi muncim din greu”, afirmă Alex Greta, 37 de ani, care lucrează tot în Marea Britanie şi a cărui soţie stă în zona gropii de gunoi Pata Rât.
„Pata Rât este practic iadul pe Pământ. Primul lucru pe care îl observi când ajungi – în afară de mirosul greu de suportat, de mormanele de gunoi, de bărbaţii, femeile şi copiii încovoiaţi de muncă şi de frig – sunt ciorile. Mii de ciori trec pe deasupra – grase şi lacome ca vulturii – căutând o nouă sursă de hrană. Sunetele pe care le scot sunt înfiorătoare, la fel ca şi urletele câinilor maidanezi care umblă în haite periculoase în groapa de gunoi. În Pata Rât, totul se învârte în jurul gunoiului. Oamenii îşi construiesc case din deşeuri, copiii se joacă în gunoi, iar adulţii caută mâncare şi obiecte în mormane”, explică The Sun.
Activiştii pentru drepturi civice estimează la 1.500 numărul romilor care trăiesc în groapa de gunoi după ce au fost evacuaţi din oraş, adaugă publicaţia britanică. „Ţiganii sunt supuşi în mod constant rasismului şi violenţelor în România (…)”, notează publicaţia, subliniind că, aici, poţi avea acces la indemnizaţii sociale doar dacă ai acte de identitate, iar romii nu au pentru că nu au o adresă permanentă.